Concurență acerbă la concursul de Titularizare. Aproape 40.000 de candidați, în 121 centre de concurs!

Peste 7.400 de candidați din promoția curentă vor da concursul de Titularizare, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Față de anul trecut numărul candidaților care au dat examen a crescut cu aproape 900. În total, 39.700 de candidați vor susține marți proba scrisă.

Peste 39.700 de candidați, care au obținut la inspecțiile speciale la clasă sau la probele practice minimum nota 5, pot participa, marți, la proba scrisă organizată în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar.

Peste 7.400 dintre candidați sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă, a anunțat Ministerul Educației.

Concursul de Titularizare constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a probei scrise.

Proba de marți se desfășoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din București.

Inițial, s-au înscris peste 41.300 de candidați, dintre care peste 7.700 de absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă. În perioada de înscriere, candidații au avut posibilitatea de a depune/transmite dosare de înscriere în mai multe județe, a precizat MEC.

Arondarea disciplinelor de concurs fiecărui centru în parte este anunțată de fiecare Inspectorat școlar pe site-ul propriu.

Durata probei scrise este de patru ore și poate fi prelungită cu una-două ore în anumite situații speciale – pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere ori în situația în care susținerea acesteia implică dictarea conținutului de către un candidat cu anumite deficiențe către un profesor asistent de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă.

În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective, cu informarea Ministerului Educației și Cercetării. Au fost transmise informări din 13 județe și în București în care s-au prezentat astfel de situații speciale pentru 33 de candidați.

În cadrul concursului sunt testate cunoștințele de specialitate și didactica specialității, în baza unor programe specifice, aprobate prin ordin al ministrului.

Subiectele pentru cele 119 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și vor fi publicate în cursul zilei de marți, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru susținerea probei scrise la disciplina specifică pentru învățământul preșcolar cu predare în limba română – peste 8.300 de candidați; disciplina specifică pentru învățământul primar cu predare în limba română – peste 6.100 de candidați; educație fizică și sport – profesori – peste 3.600 de candidați; limba și literatura română – peste 2.300 de candidați; limba engleză – peste 2.000 de candidați.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate, pe 22 iulie, la sediile Inspectoratelor școlare și pe site-ul dedicat. Contestațiile se depun la sediile Inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar), pe 22 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv pe 23 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile Inspectoratelor școlare județene și pe site-ul anterior menționat pe 30 iulie.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în perioada 31 iulie – 1 august.

Organizarea și desfășurarea probei scrise sunt asigurate de Inspectoratele școlare, prin Comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului, iar coordonarea metodologică revine Ministerului Educației și Cercetării.

Sălile de multiplicare a subiectelor, sălile de concurs și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de concurs, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor la proba scrisă sunt dotate cu camere de supraveghere audio-video.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.