Eurodeputatul Maria Grapini ia atitudine în urma așa-zisului festival de la Costinești: “Până unde vreți să mergeți cu degradarea generațiilor? Domnilor miniștri ai Culturii si Educației, puneți, urgent, STOP acestor mizerii!”
Europarlamentarul Maria Grapini s-a declarat revoltată de comportamentul tinerilor din cadrul așa-zisului Festival “Beach, Please!” din Costinești, dar și de lipsa cronică de reacție a autorităților statului.
“Nu am avut timp să ma uit la circul de la Costinești, numit ”festival”. Dar am văzut secvențe postate și sunt oripilată! Cum să duci copii de 14-15 ani, si chiar de 18-20, la asemenea orgii? Cum să accepți ca acest tip de limbaj, gesturi, texte să fie “împărtășite”, zile în șir, “spectatorilor”? Și părinții unde sunt? Mai avem minister al Culturii, al Educației?”, s-a întrebat, revoltată, eurodeputatul Grapini.
De asemenea, Maria Grapini este surprinsă de faptul că, în urma acestei situații alarmante, nu a văzut revoltă în rândul celor care lucrează în sistemul de Educație și nici luări de poziție ferme, din partea elitelor culturale.
“Până unde?! Până unde vreți să mergeți cu degradarea generațiilor?! Domnilor miniștri ai Culturii si Educației, puneți, urgent, STOP acestor mizerii, până nu este prea târziu, pentru că târziu este deja!”, a conchis eurodeputatul S&D, care a adăugat, în context, că, desi ni se spune că e democrație și că nu putem cenzura opiniile, să nu uităm că drogurile și alcoolul la minori nu se înscriu, în niciun caz, la capitolul… democrație și dreptul la opinie.
În urma festivalului, Poliția anchetează cazul unui adolescent care s-a aruncat din mers dintr-un tren ce mergea spre festival.
A fost deschis, de asemenea, un dosar penal, pentru vătămare corporală, și după ce un adolescent a fost îndemnat de rapperul Destroy Lonely să sară de pe scenă. Familia vrea acum să-l dea în judecată pe artist.
Iar traperul Albert NBN a fost amendat cu 1.000 de lei, după ce a jignit România, de la microfon.
O altă situaţie controversată: mai mulți tineri au fost filmați scandând „Ceaușescu”, în timp ce Selly trecea pe lângă ei. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului s-a autosesizat și avertizează că astfel de gesturi banalizează ororile regimului comunist.
În cele cinci zile de festival, peste 2.500 de persoane au avut nevoie de ajutor medical.