Economiștii avertizează: Inflația ar putea ajunge la 8%!

Avertisment sumbru de la experți, în plină austeritate. Rata inflației ar putea exploda în următoarea perioadă din cauza pachetelor de măsuri, iar specialiștii prognozează un indicator de 8%. Totul în condițiile în care suntem în continuare campioni în Europa la scumpiri, iar ultimele date statistice ne arată că plătim mai mult pentru produsele de bază. Și leul se va deprecia, iar puterea de cumpărare va scădea. TVA va lovi românii cu venituri mici.

Economiștii avertizează că ne așteaptă o perioadă destul de grea, deoarece vom vedea efectele pachetului de taxe impuse de Guvernul Bolojan, imediat după intrarea acestuia în vigoare, pe data de 1 august.

Potrivit lor, cel mai mare impact îl va avea TVA, care va ajunge la o cotă generală de 21%, iar asta înseamnă că prețurile la raft vor exploda.

De asemenea, pachetul de măsuri fiscale va genera și o explozie a ratei inflației, în condițiile în care indicatorul este deja în creștere și a depășit pragul de 5%, ajungând la 5,7%. 

Astfel, statistic vorbind, de la 1 august, românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru fructe, legume, carne, dar și alte produse de bază.

De asemenea, analiștii economicii spun că puterea de cumpărare a românilor va scădea cu 40% pentru că pe lângă aceste creșteri de taxe, urmează și o înghețare a veniturilor.

Pe de altă parte, experții prognozează că se va deprecia leul, iar BNR avertizează că există o incertitudine cauzată de aceste măsuri fiscale și de aceea a decis să păstreze dobânda cheie la indicatorul de 6,5%, pe care îl menține la acest nivel de aproximativ trei ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.