Fata Morgana Câmpiei
Iosefina Schirger devine un nume tot mai cunoscut în lirica actuală, în viața culturală românească, participând la concursuri naționale și internaționale, antologii, emisiuni radio și TV, preocupându-se pentru apariția cărților sale și în ediții bilingve în stăinătate dar și în ediții on-line la editurile și librăriile specializate.
Iosefina Schirger este o poetă profundă, simplitatea și profunzimea emoției fiind mână în mână la masa de scris.
Cărțile sale spun fiecare câte o poveste de dragoste, poeta având până acum 54 cărți publicate la diverse edituri din țară, dintre care 22 de cărți sunt tipărite pe hârtie iar 32 de volume apărute în ediție on-line. De asemenea, poeta mai are încă multe cărți în diferite stadii de lucru, o parte dintre acestea putând să vadă lumina tiparului chiar în lunile acestea rămase până la sfârşitul anului.
,,Cărțile sunt porți deschise asupra altor suflete” menționa de curând o poetă cu o vastă activitate de creație literară, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Cartea supusă astăzi analizei, “Parcă te iubesc”, de către colega mea, poeta Iosefina Schirger, este un munte de poezie peste care plutește clar lumina soarelui de primăvară, liniștea neîncăpătoare a pădurilor neclintite, de brazi, iubirea și dragostea de frumos, inima autoarei…
Fiecare capitol din carte reprezintă un zbor de pasăre răscolitor care are cerul deschis în inmile noastre de cititori. Iată cum începe unul dintre capitole:
,,Pe fiecare umăr avem aripi, pe fiecare creangă flori, când văile, dealurile, munții ne înverzesc uneori…”
,,Eram liberă să fug, să te chem. Am ales să scriu şi mă tem că doar viața asta o avem… Pot să te văd, străine? Sau vino tu să mă vezi! E noapte, ceață în ochii mei triști, verzi…”
“Cu tine-aș fi nemărginirea… Cerul știa cât te iubeam, cu toate cuvintele albastre, mov, cum puteam. Era așa frumos afară! Poate vorbeam să nu doară. N-ar trebui să mă inspiri, să-ți scriu cu fir de rozmarin! Ar trebui să-mi fii atâta: un străin! Ești ca toate semnele de punctuație pe care nu le folosesc: trebuia să fie dar lipsesc. Mi-ai schimbat inima cu a ta? Mă simți – Te simt! – la capătul propozițiilor cum te mint? E o atingere ca un alint…”
Una dintre marile obsesii ale poetei, prezentă în mai toate poeziile sale, este fericirea. Ea este analizată în toate ipostazele posibile, determinată de întâmplările și născocirile hazardului dar niciodată nu este schimbată cu opusul ei, nefericirea.
Poezia Iosefinei este o flacără continuă, ea nu se stinge niciodată, doar luminează, alungă umbrele, tristețea, neîmplinirea. Este flacăra care arde cu foc deschis sau mocnește întotdeauna în noi. Este însăși iubirea, o continuă oscilație între Eu-l lăuntric al poetei și lumea înconjurătoare, niciunul dintre elementele naturii care ar putea să ne influențeze existența nerămânând deoparte.
Ponderea cea mai mare în volumul acesta o are primăvara ca anotimp, cu tot arsenalul ei de poezie: flori, păsări, iarba verde, foșnetul vântului, izvoare, miresme, cer albastru, soare, furtună… La toate acestea se adaugă iubirea. Iată ce spune poeta în ,,Iubire de primăvară“:
,,E un timp când alerg, e un timp când te-ajung, când mai stau, tresar, râd sau mai plâng… Din cercul meu cu tine încercam să mă măsor, să îți trimit la nesfârșit poezii, zmeie, stele, ploi…”
Sau în capitolul ,,Sertarul cu poezii “ :
,,Mă gândeam să-ți ating ochii de tăcere și foc, să-ți schimb nenorocul, spre seară, în zâmbet, pe loc! Acum am înțeles că fără tine am început să scriu mai bine. Și cerul pare parcă mai sărac! Sunt stele tot mai rare care-mi plac! Din ce a fost a mai rămas o rană. Te-ai smuls la timp din ziduri, Ană!”
Iată dar, aș îndrăzni să spun, că poezia Iosefinei Schirger este însăși ,,Ana” din legenda nemuritoare, care a fost zidită cu credință și lacrimi într-un poem și acum iese din zid ca o fata-morgana a nemărginirii de care mă tem…
Iași, Casa Cărții, 26 august 2023
Marin RADA