Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, mesaj tranșant: „Reluați lucrările la Răstolița!”
Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, cere reluarea, de urgență, a lucrărilor la Răstolița!
Potrivit lui Burduja, Răstolița nu trebuie să redevină victima neputinței statului român, în contextul în care o hidrocentrală aproape finalizată, cu o investiție de sute de milioane de euro, este blocată de ani de zile nu din motive tehnice, nu din lipsă de finanțare, ci din cauza presiunilor făcute de două asociatii de mediu, Bankwatch și Declic.
Când am preluat mandatul de ministru al energiei, a mai spus deputatul PNL, am spus clar că Răstolița este un proiect de interes național. Am accelerat lucrările la hidrocentrală și am aprobat defrișarea necesară pentru umplerea lacului de acumulare, a menționat Burduja, care a reamintit că toate avizele au fost obținute. Tot ce mai lipsea era aplicarea efectivă a deciziei, urmând un proces câștigat de Ministerul Energiei în primă instanță, a punctat fostul ministru al Energiei.
„Apoi, ONG-urile au obținut suspendarea provizorie a acordului de mediu. Nu-i nimic, ne vedem în instanță în toamnă. Între timp, extrem de grav, au pus presiune și au oprit lucrările la hidrocentrală și au stopat defrișarea pentru cuva lacului. Complet ilegal! Pentru că autorizația de construire este valabilă. Pentru că hotărârea de guvern pentru autorizarea defrișării este valabilă.
Îl apreciez pe Bogdan Ivan pentru că a mers la fața locului, a vorbit cu oamenii și a spus ce trebuie spus: România are nevoie de această hidrocentrală. Îl încurajez să ducă mai departe această luptă. Nu este ușoară, dar este obligatorie”, a completat Burduja.
În sprijinul afirmațiilor sale, acesta a precizat că nu trebuie să uităm despre ce vorbim și anume o investiție începută acum aproape 40 de ani, finalizată în proporție de peste 90%, care poate produce energie verde pentru zeci de mii de gospodării. Vorbim, susține Burduja, de un proiect esențial pentru siguranța energetică a României. O hidrocentrală, s-a declarat revoltat liberalul, care este ținută blocată din interese obscure — oare cine nu vrea ca România să își producă singură energia de care are nevoie?
„În toată Europa se construiesc capacități de producție. În România, le ținem închise. În toată Europa se caută soluții pentru energie sigură, curată și accesibilă. În România, se tergiversează totul în instanță. Răstolița este un test de sinceritate. Dacă nici acest proiect nu se finalizează, atunci orice discurs despre tranziția energetică este pură ipocrizie.
Am făcut tot ce ținea de mine. Am tratat acest proiect ca pe o urgență de interes strategic. Este nevoie de curaj și de hotărâre. Reluați urgent lucrările la Răstolița, în condițiile legii! Nu mai avem timp de pierdut!”, a conchis fostul ministru al Energiei.
