Vin inundațiile. Alerte de viituri în 15 județe!

Un front rece va traversa România în cursul zilei de miercuri, anunțat de înnorări temporare, intensificări ale vântului, dar și câteva averse și furtuni, mai ales în nordul, centrul și nord-estul țării. Hidrologii au anunţat inundaţii masive.

Noaptea de marți spre miercuri va fi destul de caldă, chiar tropicală pe spații extinse din Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, arată o alertă a ANM. În regiunile intracarpatice va fi ceva mai răcoare, cu minime între 12 și 18°C, iar pe alocuri, în văi și depresiuni, se va forma ceață dimineața devreme.

Ziua de miercuri va începe cu cer senin până la parțial noros, cu nori care vor înainta treptat dinspre nord-vest, odată cu apropierea frontului. Acesta va traversa țara noastră spre sud-est pe parcursul zilei, aducând ploi, averse și furtuni, mai ales în Transilvania, Maramureș, Moldova și la munte.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor actualizează Avertizarea Hidrologică din 4 august.

Astfel, în data de 5 august, intervalul orar 15:00 – 20:00, se instituie Codul Portocaliu de inundații pe râuri din județele: Suceava, Harghita și Neamț.

De asemenea, începând de astăzi, 5 august, ora 12:00, până la miezul nopții, este în vigoare Codul Galben care va afecta anumite sectoare de râuri din județele: Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Harghita, Mureș, Alba, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamț și Bacău.

În intervalele menționate sunt așteptate scurgeri importante pe versanți, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, precum și probabilitatea depășirii cotelor de apărare.

Recomandăm cetățenilor să acorde o atenție deosebită evoluției situației hidrometeorologice, să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă, să își ia măsuri de protecție a bunurilor și să respecte instrucțiunile autorităților locale.

Populația din zonele cu risc potențial este rugată să fie pregătită pentru eventuale măsuri de urgență, inclusiv evacuarea temporară dacă situația o impune.

Avertizarea Hidrologică rămâne în vigoare pe parcursul intervalelor menționate, urmând să fie actualizată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și hidrologice.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza pe regiuni pentru perioada 4 – 17 august. Temperaturile sunt fluctuante, canicula fiind așteptată pentru sfârșitul acestei săptămâni.

În perioada 4-7 august variațiile termice vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 28 de grade. După ziua de 7 august vremea se va încălzi, devenind caniculară în zilele de 9 și 10 august, când media maximelor se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Ulterior zilei de 10 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză variațiile termice nu vor fi importante, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 34 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 16 grade la începutul intervalului, vor scădea până spre 13 grade în noaptea de 8 august, apoi vor crește din nou spre valori în jurul a 16 grade în noaptea de 10 august, temperatură ce ulterior va fi de interes pentru restul intervalului (11-17 august). Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în primele zile 4 zile ale intervalului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.