Universitatea Craiova a „spulberat-o” pe Spartak Trnava. FCSB s-a chinuit cu kosovarii de la Drita!
Universitatea Craiova a confirmat parcursul bun din campionat şi a obţinut din nou o victorie categorică în cupele europene.
Universitatea Craiova a trecut la pas de Spartak Trnava, 3-0, și e mare favorită la calificarea în play-off-ul Conference League. La fel ca săptămâna trecută, cu Sarajevo, oltenii au prins o repriză secundă de vis, golurile lui Baiaram, Al Hamlawi și Mora transformându-i pe juveți în favoriți înaintea returului din Slovacia.
Dacă va trece de Spartak Trnava, Universitatea Craiova o va întâlni în play-off-ul Conference League pe câștigătoarea „dublei” dintre Viking (Norvegia) și Istanbul Bașakșehir (Turcia). În tur, formația din Istanbul s-a impus cu 3-1 pe terenul nordicilor.
La rândul său, FCSB a învins cu emoții echipa kosovară FC Drita, cu scorul de 3-2 (0-1), joi seara, pe Arena Națională din București, în prima manșă a turului al treilea preliminar al competiției de fotbal Europa League.
