Maria Grapini va participa la Chișinău, la Academia de Științe a Moldovei, la Congresul Mondial al Eminescologilor și la manifestările consacrate Sărbătorii Naționale a Limbii Române. Eurodeputatul va prezenta un referat pe tema „Eminescu și parlamentarismul”!

Și în acest an, pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, europarlamentarul Maria Grapini, prim-vicepreședinte al Delegației UE-Republica Moldova, a fost invitată și va participa la Chișinău, la Academia de Științe a Moldovei, la manifestările consacrate Sărbătorii Naționale a Limbii Române, dar și la lucrările celei de a XIV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor. La acest important dublu eveniment, eurodeputatul Grapini va prezenta un referat pe tema „Eminescu și parlamentarismul”.

Răspund cu mult drag invitației Academiei pentru dublul eveniment. Merg de mulți ani și doresc să remarc și să felicit Academia de Științe din Republica Moldova pentru activitatea deosebită, culturală și științifică. Trebuie să spun că, pe parcursul evenimentelor, se simte profundul sentiment patriotic. Cred că patriotismul curat este necesar și se poate dezvolta doar cunoscând valorile românești și istoria României. Pe “Poetul Nepereche”, Mihai Eminescu, l-a entuziasmat iubirea de patrie, dragostea faţă de poporul al cărui fiu era, dând dovadă de un profund patriotism şi de o mare dragoste de ţară. Mihai Eminescu ar trebui să fie inspirația fiecărei generații, în modul cum să-și reprezinte națiunea din care face parte și cum să-și iubească țara! Am mai spus și o voi repeta de fiecare dată: Eminescu este unic în lume! În ziua în care vom uita de Eminescu, vom uita de țară!”, a precizat Maria Grapini.

Ședința festivă consacrată Sărbătorii Naționale Limba noastră cea română” va fi deschisă de  președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop și de președintele Academiei de Științe a Moldovei, Acad. Ion Tighineanu.

De altfel, presedintele Academiei Române va transmite un mesaj în Conferința dedicată Zilei Limbii Române.

Vor susţine comunicări academicienii Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române – „Limba română ca factor identitar național și cultural”, Gheorghe Chiviu, Academia Română – “Academia și Limba Română” și Theodor Codreanu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei – “Mihai Eminescu: Limba Română ca expresie a Ființei!”.

Continuarea lucrărilor Congresului Mondial al Eminescologilor (deschise și moderate de academicianul Mihai Cimpoi) va avea loc în ziua de 1 septembrie 2025, începând cu ora 09.00, la Centrul Internațional Academic „Mihai Eminescu” (Chișinău. Bd. Dacia nr. 20), având loc continuarea comunicărilor, o expoziție de fotografii, prezentarea insignei ,,Mihai Eminescu – 175”, dar și lansări de cărți și albume.

Printre volumele care vor fi lansate: Colecția ,,Eminesciana”, editura Junimea; Iosif Cheie-Pantea: Mihai Eminescu: omul și dialectica istoriei;  Nicolae Georgescu: Ziarul Timpul acuzat în Parlament; Ioan Țicalo: Instrumente muzicale și poetica lor în opera lui Eminescu; Ed. de acad. Mihai Cimpoi; Mihai Eminescu: Maxime. Cugetări.  Puiu RĂDUCAN: Țara de dincolo de țară; Lili BOBU: Eminescu-175; Miron CRISTEA, teza de doctorat despre Eminescu (în română și maghiară).

La aceste importante evenimente sunt invitați membri titulari, membri corespondenți și membri desemnați ai Secțiilor de științe ale AȘM; directori de institute și agenții, rectori ai universităților, cercetători științifici, oameni de cultură și arte.

De menționat faptul că Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.

Totodată, Ziua Limbii Române este sărbătorită și în R. Moldova, pe data de 31 august, după ce, în această zi, din anul 1989, la Chișinău, a fost votată legislația care prevedea revenirea la limba română și la grafia latină.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.