Diversiuni, diversiuni, dar până când? Romsilva desființează, punctual, toate acuzațiile aduse noului director general interimar, Jean Vișan!
În urma acuzațiilor nefondate lansate de către portalul ”România Curată”, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva face următoarele precizări:
Acuzațiile lansate de ”România Curată” la adresa directorului general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Jean Vișan, reprezintă în fapt abateri punctuale constatate de către auditorii Curții de Conturi, pentru perioada 2021 – 2023, la nivelul unor direcții silvice, pentru care aceștia au dispus măsuri de remediere, inclusiv de recuperare a prejudiciului, în privința cazului constatat la Direcția Silvică Caraș – Severin, termenul de remediere stabilit fiind 31 decembrie 2025.
Directorul general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în funcțiile deținute anterior, a avut atribuții exclusive în privința investițiilor, nu de natură economică sau contabilă, nefiind stabilite, de către auditorii Curții de Conturi, responsabilități în sarcina sa.
În privința accesării fondurilor nerambursabile, în zona investițiilor, în lucrări de corectare de torenți, modernizarea pepinierelor silvice sau reîmpădurirea terenurilor forestiere afectate de calamități, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a atras toate investițiile eligibile, cu o valoare cumulată de aproximativ 180 milioane lei, fără TVA, toate obiectivele de investiții fiind finalizate sau într-un stadiu avansat de realizare.
Referitor la perdelele forestiere, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva înființează perdele forestiere pentru protecția căilor de comunicații, până în acest moment fiind realizate perdele forestiere pe aproximativ 330 de hectare, cu o lungime totală de 100 de kilometri.
În măsura în care Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva i se vor pune la dispoziție mai multe terenuri cu această destinație, prin exproprieri, vor fi realizate mai multe obiective de acest fel, cu un rol important în protecția căilor de comunicații.
Menționăm că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu are atribuții în realizarea perdelelor forestiere agricole, ci doar pentru protecția căilor de comunicații.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este o instituție transparentă și oferă publicului larg și jurnaliștilor informațiile necesare unei informări corecte.
Considerăm că acuzațiile lansate în articolul ”România Curată” sunt nefondate, iar articolul respectiv nu contribuie la o informare corectă a publicului, aducând grave prejudicii de imagine Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Precizările Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva le regăsiți pe pagina de internet:

