Avertisment dur de la vârful Ministerului Educației în privința viitorilor absolvenți de științe exacte!
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a atras atenţia, marţi, asupra dezechilibrelor majore existente între numărul de candidaţi şi numărul de posturi libere la disciplinele de ştiinţe exacte, în special Fizică şi Chimie. Oficialul a subliniat că situaţia actuală riscă să pună în pericol calitatea actului educaţional şi necesită măsuri urgente din partea autorităţilor.
Declaraţiile au fost făcute cu prilejul prezentării raportului Education at a Glance (EaG 2025), realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit datelor, România se situează bine la capitolul procentului de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, însă distribuţia pe discipline ridică semnale de alarmă.
”Am să încep cu procentul de cadre didactice fără studii corespunzătoare postului, acolo unde în ierarhia prezentată în raport România stă foarte bine, însă eu nu aş vrea să văd partea bună a lucrurilor, ci să o văd pe cea rea, pentru că e adevărat că, dacă analizăm la nivel global, procentul de profesori necalificaţi în România este foarte mic, însă în acelaşi timp distribuţia total neechilibrată pe discipline de studiu ne provoacă îngrijorări în acest moment”, a afirmat secretarul de stat.
Acesta a punctat că una dintre cele mai acute probleme se înregistrează la Fizică, unde numărul de candidaţi este mult sub necesarul de posturi.
”De exemplu, la Fizică, raportul dintre numărul de candidaţi şi numărul de posturi libere este unul total nesatisfăcător în sensul că am avut la ultimul concurs circa 200 de candidaţi la fizică şi aproape 700 de posturi complete, fără să mai vorbim de cele incomplete. Lucrurile stau asemănător şi la Chimie şi, în ultima perioadă, acest fapt se simte şi la maiştrii instructori. Acestea ar fi faptele, problema este ce facem cu datele obţinute”, a declarat Sorin Ion.
Pentru corectarea acestei situaţii, oficialul propune adoptarea unei strategii naţionale care să stimuleze interesul pentru carierele didactice în domenii deficitare.
”Este imperios necesar ca Ministerul să elaboreze o strategie care să pună în contact mai strâns zona de preuniversitar cu învăţământul superior prin înfiinţarea de programe de studii dedicate pentru aceste discipline, aşezarea acestora într-un top al priorităţilor universităţilor şi de ce nu poate nişte beneficii pentru cei care aleg aceste specializări. Altfel, în viitorul apropiat, locul bun pe care îl avem în acest moment în clasamentul european poate să se deterioreze rapid”, a mai transmis secretarul de stat.