Europarlamentarul Maria Grapini a efectuat, alături de mai mulți colegi din comisia pentru agricultură a PE, o vizită de trei zile în Italia: “Am constatat că asocierea producătorilor în Italia este mult mai consistentă decât în România!”
Europarlamentarul Maria Grapini, membru în comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din PE și vicepreședinte al comisiei pentru piață internă și dezvoltare rurală, a efecturat, alături de colegi din comisia AGRI, din Cehia, Danemarca, Italia și România, o vizită oficială, în perioada 15-18 septembrie, în Italia. În cele trei zile, au avut loc vizite la ferme agricole, producători de orez, procesatori de produse lactate (fabrica de parmigiano), crescători de animale, fabrici de prelucrarea tomatelor, institute de cercetare, Autoritatea europeană pentru siguranța alimentelor, dar și la Consiliul Regiunii Lombardia.
Potrivit, eurodeputatului Grapini, discutiile directe cu fermierii, dar si firmele procesatoare, au arătat că, în Italia, sunt probleme comune cu cele reclamate și de fermierii/procesatorii români.
În cele trei zile de discuții, au fost ridicate mai multe probleme a căror rezolvare este, susține Maria Grapini, foarte importantă. Printre acestea, se numără: alocarea unui buget distinct, în noua Politică Agricolă Comună (PAC), care să nu fie diminuat; descentralizarea fondurilor europene la nivel regional și local, și nu doar la nivel national; alocarea unui buget distinct pentru pregătirea noilor generații de fermieri, dar și impunerea etichetării produselor cu țara de origine a producătorului.
De asemenea, Maria Grapini a menționat că, potrivit fermierilor și procesatorilor italieni, sunt necesare investiții în cercetare, pentru înlocuirea substanțelor chimice (fitosanitare) și pentru producerea de vaccinuri pentru combaterea bolilor la animale, dar și impunerea produselor importate din țări terțe a acelorași standarde de calitate impuse fermierilor și procesatorilor europeni.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul român a precizat că s-a cerut insistent debirocratizarea activității fermierilor, în contextul în care Pactul verde a condus la creșterea costurilor, dar și stabilirea unor reguli precise în Piața internă, pentru toți operatorii și pentru importuri.
Totodată, eurodeputatul Grapini, a precizat că, în opinia celor prezenți, reducerea emisiilor trebuie să se stabilească în ritmul în care cercetarea aduce solutii tehnologice.
“În cadrul misiunii economice a Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European, am vizitat și un producător de vinuri. Ca și din alte vizite, am putut constata că asocierea producătorilor în Italia este mult mai consistentă decât în România! Mă bucură faptul că am reprezentat România și am putut să obțin informații despre agricultură și procesarea produselor agricole din Italia, care pot fi utile și producătorilor români!”, a mai punctat Maria Grapini.
De altfel, în interventile sale, europarlamentarul Maria Grapini a subliniat că Parlamentul European susține rezolvarea problemelor ridicate și înțelege faptul că agricultura este important nu numai pentru contribuția economică, dar și pentru siguranța alimentară.
În calitatea sa de membru al comisiei AGRI, Maria Grapini a depus mai multe amendamente la bugetul pentru anul viitor, dar și pentru noua Politica Agricolă Comună, printre care un buget distinct pentru pregătirea tinerilor fermieri și pentru cercetare. De asemenea, europarlamentarul a semnat amendamentul care a fost ulterior votat, prin care a cerut convergența subvențiilor, mai exact, subvenții egale pentru toți fermierii din UE.
În final, eurodeputatul Maria Grapini a concluzionat că, în Italia, s-a dezvoltat asocierea, există Consorții și Coperative pe tot lanțul, de la fermier la procesator, ceea ce face să crească eficiența acestora. Aceasta a constatat, totodată, existența dezvoltării integrate, crescătorii de animale utilizând biomasa și biogazul pentru productia de energie și dezvoltand un produs-îngrășământ: digestat. In acest fel, a conchis, Maria Grapini, fermele de creștere a bovinelor devin mai eficiente si mai ecologice.