Alarmant: Inflația în România se apropie de 10%!

Inflația din România s-a apropiat, în septembrie, de 10 la sută. A fost 9,88 la sută, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), ceea ce înseamnă scumpiri aproape generalizate, care nu au ocolit alimentele, curentul electric și serviciile.

Nivelul inflației din septembrie a crescut puțin față de cel din august, când a fost 9,85 la sută. Cele mai mari majorări de prețuri s-au înregistrat la energie electrică, mărfurile nealimentare, servicii și produse alimentare de bază.

Cea mai mare scumpire a fost la energia electrică, ale cărei tarife s-a majorat, în medie, cu 69,19 la sută, după eliminarea plafonării prețurilor.

Inflație înseamnă că s-au scumpit și alimentele. Cele mai mari creșteri de preț au fost la fructele proaspete (+32,42 la sută), conservele de fructe (19,26 la sută), cafea și cacao (19,23 la sută), mierea de albine și produsele zaharoase (+12,6 la sută), potrivit INS.

S-au majorat, de asemenea, prețurile la ulei alimentar (+10,63 la sută), margarină (+10,13 la sută), pâine (+9,4 la sută), lapte de vacă (+11,02 la sută), ouă (+9.01 la sută) și carne de vită (+9,41 la sută).

Din categoria băuturilor alcoolice, berea s-a scumpit, în medie, cu 7,45 la sută, iar vinul, cu 6,63 la sută.

Potrivit INS, în perioada septembrie 2024 – septembrie 2025, s-au înregistrat și scăderi de preț la câteva produse de bază, precum cartofii (-10,43 la sută), zahărul (-2,44 la sută) și mălaiul (-0,93 la sută).

Prețurile la energia electrică au crescut și în septembrie, cu 0,59 la sută față de august, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 0,93 la sută.

Majorări de prețuri s-au înregistrat și la serviciile de igienă și cosmetică (+19,52 la sută), călătoriile cu trenul (+18,59 la sută) și reparațiile auto (+15,76 la sută).

Asistența medicală s-a scumpit cu 13,75 la sută, transportul urban cu 11,74 la sută, iar chiriile au crescut, în medie, cu 10,11 la sută față de anul trecut, notează economedia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.