Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, comunicatul așteptat, de toată lumea, privind explozia din Rahova
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au emis un comunicat cu privire la explozia din Rahova, arătând că, până acum, nu există concluzii cu privire la cauzele producerii exploziei, astfel că nu există nici concluzii cu privire la o explozie cu „o bombă C4”, cum s-a vehiculat în mod conspiraționist în spațiul public.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a ținut să facă precizări cu privire la explozia din Rahova, arătând că ancheta continuă luni și marți cu cercetări la fața locului, la care iau parte, procurori, polițiști, experți criminaliști, pompieri și specialiști de la INSEMEX Petroșani.
Procurorii au ținut să precizeze că, până în acest moment, nu există concluzii privind cauzele producerii deflagrației, acestea urmând să fie stabilite prin expertize tehnice de specialitate.
„În acest moment al cercetărilor, nu există concluzii privind cauzele producerii exploziei, acestea urmând a fi stabilite prin expertize tehnice de specialitate, iar la finalizarea acestora, informațiile de interes public vor fi comunicate. (…) Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.
După ce în spațiul public au apărut mai multe narațiuni false potrivit cărora explozia din Rahova ar fi avut drept cauză plasarea de „bombe C-4”, Parchetul a ținut să precizeze că acest lucru nu a fost descoperit de autorități.
„Pentru buna desfășurare a anchetei, adresăm rugămintea mass-mediei să evite speculațiile privind cauzele producerii evenimentului sau atribuirea responsabilității unor persoane ori instituții. De asemenea, facem precizarea că nu au rezultat date ori indicii în sensul că evenimentul investigat a fost generat de prezența ori folosirea de material exploziv”, informează Parchetul într-un comunicat remis luni.
Mai mult, chiar Serviciul Român de Informații a ținut să intervină și să dezavueze teoriile conspirației din online, arătând că ar fi vorba despre o campanie de dezinformare coordonată privind explozia din Rahova.
