Piața ouălor, monitorizată de Consiliul Concurenței!
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a spus că monitorizează situația de pe piața ouălor, în condițiile în care acestea nu se mai găsesc în unele magazine pentru că producătorii preferă să le exporte la prețuri mai bune.
Consiliul Concurenţei monitorizează piața ouălor. Criza de ouă se resimte în unele supermarketuri din România, rafturile sunt goale din cauza exporturilor record și a producției mai reduse în sezonul rece.
Bogdan Chiriţoiu a amintit că producătorii au fost amendați în urmă cu câțiva ani, pentru că s-au înțeles între ei să crească prețurile.
„În același timp, e bine că exportăm, că de obicei ne plângem că vin alimente străine la noi și că sunt importuri mari. Acuma, mă bucură faptul că avem un producători români care au forță să exporte în străinătate, să câștige bani, să aducă bani și în țară”, a adăugat el.
40% din producția internă de ouă ajunge în țări precum Germania sau Franța, care au fost afectate mult de gripa aviară, iar unii producători exportă și în Statele Unite.
În 2024, România a exportat 33.000 de tone de ouă, însă pe primele opt luni ale acestui an această cifră a fost depășită – 35.000 de tone de ouă românești exportate. În ultimul deceniu, piața ouălor din România s-a dezvoltat exponențial, iar exporturile au crescut de peste cinci ori, principalele piețe europene fiind Italia și Germania. În România, oul are printre cele mai mici prețuri de producție din Uniunea Europeană: un ou la poarta fermei costă 0,60 lei, ajungând în magazine până la un leu, în timp ce oul bio costă puțin mai mult.
