Sebastian Burduja îi cere explicații ministrului Bogdan Ivan: “Legea spune clar: Surduc-Siriu e obiectiv strategic național, asumat inclusiv în programul de guvernare. Ajunge!”
Liderul PNL București, Sebastian Burduja, a precizat, pe pagina de Facebook, că atâta timp cât a fost ministru la energie, a refăcut împreună cu Mircea Fechet și Ministerul Mediului toate documentațiile de mediu pentru hidrocentralele aflate în lucru.
“Cele pentru care am fost amenințat, jignit și hărțuit de 2-3 ONG-uri de mediu: Greenpeace, Bankwatch și Declic. Cele în care Statul Român a investit miliarde de euro, cele care sunt aproape gata și cele care de zeci de ani zăceau blocate în birocrație și incompetență.
Am stat zile în șir cu echipele tehnice. Studii de mii de pagini. Hidroelectrica a refăcut tot, de la zero. Am depus documentațiile și am parcurs șirul nesfârșit de pași birocratici.
Din păcate pentru noi toți și pentru unele dintre aceste obiective de interes național, nu am mai apucat ultimul pas – emiterea acordului de mediu nou. S-au schimbat miniștrii și…acum o luăm de la capăt!”, a precizat Burduja.
Potrivit acestuia, hidrocentrala Surduc-Siriu e 85% gata și ca atare ar putea livra 150GWh în sistem, energie curată românească.
“Ce face actualul ministru al mediului? Fără niciun temei juridic, cere reluarea procesului de la zero! Sunt siderat. I-am adresat o interpelare parlamentară pe subiect. Aștept lămuriri și le voi publica.
Așa nu se mai poate. Nu avem suficientă energie produsă în România, depindem de importuri scumpe și ne faultăm singuri! Legea spune clar: Surduc-Siriu e obiectiv strategic național, asumat inclusiv în programul de guvernare. Ajunge!”, a conchis, revoltat, fostul ministru al Energiei.
