Eurodeputatul Maria Grapini și-a prezentat bilanțul, la sfârșit de an: peste 150 de intervenții în PE, acțiuni de promovare a României, conferințe pe teme importante, amendamente depuse, rapoarte gestionate eficient, acțiuni caritabile…
Aflat la al treilea mandat, europarlamentarul S&D, Maria Grapini, vicepreședinte al comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor din PE, a prezentat astăzi, la sediul cabinetului său de europarlamentar de la Timișoara, un amplu bilanț al activității sale, din acest an, din Parlamentul European și nu numai.
În acest an, eurodeputatul Grapini a avut nu mai puțin de 151 de interventii pe subiecte extrem de importante precum criza locuințelor, noua politică agricolă comună, bugetul pentru IMM-uri, acordurile comerciale, politica energetică, reindustrializarea, protecția Pietei Interne, drepturile femeilor, accesul la sistemul de sănătate etc.
Activitatea de promovare a României în Parlamentul European a reprezentat, ca în fiecare an, o prioritate pentru Maria Grapini. Concret, eurodeputatul român, a organizat mai multe conferințe pe teme importante, printre acestea numărându-se cea dedicată marelui poet Mihai Eminescu. Conferința cu industriașii europeni, cea cu fermierii români și europeni sau cea cu experții contabili din UE au avut un impact semnificativ și au arătat încă o dată implicarea Mariei Grapini. Întalnirea cu patronatele din România sau expoziția organizată la sediul Parlamentului European de la Bruxelles, cu meșteșugarii români, au reprezentat, la rândul lor, repere ale prestației Mariei Grapini în acest an.
De altfel, dialogul cu cetățenii și rezolvarea problemelor cu care se confruntă aceștia, dar și susținerea producătorilor români, au reprezentat o prioritate, demonstrată și în acest an de Maria Grapini.
Totodată, în activitatea sa de europarlamentar, Maria Grapini a avut mereu pe agendă promovarea valorilor românești.
“Scara corectă a valorilor poate fi construită doar dacă sunt cunoscute adevăratele valori și dacă se face disticția între acestea și falsele valori”, a spus, cu fiecare ocazie, europarlamentarul.
În privința activității de legiferare, eurodeputatul Grapini s-a remarcat prin depunerea unor amendamente utile și gestionarea unor rapoarte importante, în calitatea sa de raportor din partea comisiilor pentru piață internă și protecția consumatorilor, pentru agricultură și dezvoltare rurală, dar și cea privind controlul bugetar. Avizul pentru bugetul pe 2026 și rapoartele pentru Banca Europeană de Investiții, domeniul forestier sau noul Regulament Vamal arată, de asemenea, activitatea intensă, din acest an, a Mariei Grapini.
De asemenea, personal, dar și prin intermediul asistenților din cabinetele europarlamentare, eurodeputatul a preluat peste 150 de petiții de la cetățenii români, petiții pe care le-a transmis instituțiilor responsabile.
Mai mult, în România, europarlamentarul S&D a organizat numeroase acțiuni cu asociațiile femeilor de afaceri, asociațiile pacienților sau cele patronale. Și în acest an, Maria Grapini a continuat acțiunile caritabile oferind, prin implicarea sa, sprijin pentru copiii din asociațiile persoanelor cu dizabilități, pentru copiii din zone defavorizare sau pentru pentru aceia talentați vocațional.
De menționat faptul că, împreună cu Asociația Femeilor de Afaceri din România (AFAR), Maria Grapini a demarat, în școli, mai multe acțiuni, contribuind, astfel, la îmbunătățirea comunicării elevilor, în familie și în școală.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul S&D a participat, în Republica Moldova, la conferințe organizate de Academia de Științe, Academia de Studii Economice și de universități de la Chișinău.
Organizarea de vizite în Parlamentul European, dar și participarea din partea PE, în mai multe școli din România, pentru a prezenta UE și funcționarea instituțiilor sale, în cadrul programului “Școala Ambasador a PE!”, au reprezentat o altă “bilă albă” pentru europarlamentarul S&D.
“La final de an, doresc să urez tuturor românilor sănătate, putere de muncă, liniște sufletească si spor în tot ceea ce doresc să facă!”, a precizat Maria Grapini.


