Acordul UE-Mercosur, semnat. Controversele continuă!
UE și blocul Mercosur, format din Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay și Bolivia, au semnat sâmbătă, 17 ianuarie 2026, un acord comercial istoric, după negocieri care au durat mai mult de 25 de ani. Documentul are drept obiectiv crearea celei mai mari zone de liber schimb la nivel global.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit undă verde pentru semnarea acordului Mercosur, după ce majoritatea statelor membre ale UE, inclusiv România, și-au dat acordul, în ciuda opoziției Franței și Poloniei. Ceremonia s-a ținut în Paraguay, unde a fost prezent și președintele Consiliului European, António Costa.
„Am ales comerțul echitabil în locul tarifelor, o cooperare productivă pe termen lung în locul izolării și, mai presus de toate, intenționăm să oferim beneficii reale cetățenilor și companiilor noastre”, a precizat von der Leyen. Aceasta a subliniat și importanța geopolitică a acordului, menționând că, atunci când două regiuni precum Uniunea Europeană și Mercosur vorbesc cu o singură voce, lumea va asculta.
La semnarea acordului au participat liderii statelor Mercosur: Santiago Peña (Paraguay), Javier Milei (Argentina), Rodrigo Paz (Bolivia) și Yamandú Orsi (Uruguay), precum și José Raúl Mulino (Panama), membru asociat al blocului. Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, nu a fost prezent, fiind reprezentat de ministrul său de Externe, după o întâlnire prealabilă cu oficialii europeni la Brasília.
