Liderul Acțiunii Conservatoare, Claudiu Târziu, mesaj tranșant: „România a primit 730 de milioane de euro ca să planteze păduri. Și a ratat cu brio!”

Liderul Acțiunii Conservatoare, Claudiu Târziu, a criticat dur faptul că deși România a primit 730 de milioane de euro ca să planteze păduri a ratat, cu brio, acest jalon din PNRR.

„România a primit 730 de milioane de euro ca să planteze păduri.

Și a ratat cu brio.

Planul era simplu: 56.000 de hectare de pădure nouă

Aer mai curat. Pământ protejat. Zăpezile viscolite ar fi fost ținute la distanță de drumuri.

Pe scurt, un mediu mai bun pentru toți. Că asta face pădurea.

Dar ce au făcut guvernanții noștri din ultimii ani? Au tras targa pe uscat, au depășit termenele și au pierdut banii.

Obiectivul a fost redus de la 56.000 de hectare la 26.000 și apoi, în fața incompetenței crase, la  18.000.

Dar și această ultimă țintă parte îndepărtată astăzi, cu puțin timp înainte de termenul final. România a plantat doar 11.000 de hectare.

În sudul țării, unde pădurile lipsesc cel mai mult, s-a plantat cel mai puțin.

Iar în Ilfov, lângă București,  unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, sunt zero hectare plantate.

În ultimii 30 de ani s-au tăiat milioane de metri cubi de lemn.

Dar când vine momentul să replantăm, statul român doarme, cu banii în mână.

O așa lipsă de responsabilitate, mai rar prin alte părți ale lumii.

Mă întrebați mereu de soluții. Soluții sunt, vi le indic des, dar degeaba dacă nu sunt implementate, nici când ai toate condițiile asigurate.

Statul român e în faza de putrefacție!”, a precizat, într-un comunicat de presă, Claudiu Târziu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.