Hobby-urile candidaţilor la prezidenţiale
Ca mai toţi alegătorii, şi candidaţii la postul de preşedinte al României au micile lor patimi pe care le cultivă în funcţie de timpul disponibil sau de banii pe care îi au la dispoziţie. Unii au chiar hobby-uri de dată recentă, achiziţionate chiar în timpul campaniei electorale.
Înclinaţia spre sport a primului-ministru Victor Ponta este binecunoscută încă de pe vremea când era doar preşedinte la TSD, dar organiza tot felul de meciuri de baschet şi de fotbal. De altfel, Ponta a jucat baschet la echipa de juniori de la Steaua Bucureşti, însă a decis să nu facă sport de performanţă şi a devenit student la drept. În 2013, în cadrul unei vizite în Statele Unite s-a reîntâlnit cu fostul baschetbalist Ghiţă Mureşan, împotriva căruia jucase de altfel, la sfârşitul anilor ’80. Ponta nu a ratat ocazia unei fotografii cu fosta glorie a baschetului românesc.
În noiembrie 2012, Ponta a fost în echipa de fotbal a politicienilor care au jucat împotriva unei echipe a artiştilor. Politicienii au pierdut. Mai cunoscută, deşi mai recentă, este pasiunea lui Victor Ponta pentru raliuri, pasiune ce i-au adus nenumărate ironii din partea adverarilor legate de capacitatea lui de a conduce ţara. Ce-i drept, Ponta s-a mulţumit cu postul de copilot. Ultimul raliu la care a participat a fost Danube Delta Rally, la care a stat în dreapta lui Titi Aur, cunoscut pilot român
Contracandidatul său de la ACL, Klaus Johannis, are un hobby mai puţin costisitor şi mai comun, ciclismul. Johannis nu a ratat ocazia să inaugureze fiecare pistă pentru biciclişti pe care a făcut-o în Sibiu. Primarul e atât de împătimit de ciclism încât şi-a făcut campaniile cu ajutorul bicicliştilor. Şi la alegerile locale şi în campania pentru prezidenţiale, susţinători de-ai săi purtau cu ajutorul bicicletelor panouri electorale.
Călin Popescu Tăriceanu a reuşit să îmbine plăcerea cu businessul. Averea şi-a dobândit-o din vânzarea de autoturisme, iar principalul său hobby sunt automobilele de epocă şi motocicletele. Printre altele, fostul premier este posesorul unui Citroën din 1955, al unui Ford RS 500 al unui Triumph din 1996 şi a două motociclete Harley Davidson. Tăriceanu nu a fost descurajat nici de accidentul cu motocicleta din 2006, când a fost destul de serios rănit la genunchi.
Pe motocicletă a început să se aburce şi Monica Macovei, însă interesul ei pentru vehiculele motorizate pe două roţi este destul de nou, până preferând schiul şi înotul. Nu are încă permis de conducere pentru motociclete, dar intenţionează să-şi ia. Oricum, a stârnit rumoare când a ajuns în platoul unei emisiuni TV pe locul din spate al unei motociclete.
Pe motocicletă a început să se aburce şi Monica Macovei, însă interesul ei pentru vehiculele motorizate pe două roţi este destul de nou, până preferând schiul şi înotul. Nu are încă permis de conducere pentru motociclete, dar intenţionează să-şi ia. Oricum, a stârnit rumoare când a ajuns în platoul unei emisiuni TV pe locul din spate al unei motociclete.
Candidatul PER, William Brânză, pare decis să-şi facă toate mendrele pentru a compensa o copilărie şi o adolescenţă destul de grea, chiar el recunoscând că a mai dormit pe sub podurile Senei, pe vremea când era la Paris. Şi-a luat un elicopter de mici dimensiuni pe care-l pilotează chiar el şi a mai fost văzut pe terenurile de golf. Nu s-a dat în lături nici de la tir şi motocros. Singurul sport pe care l-a practicat din copilărie a fost boxul.
Corneliu Vadim Tudor (PRM) a avut şi el un hobby, dar e pe cale să-l vândă. De-a lungul anilor, a strâns o colecţie de autografe şi obiecte ce au aparţinut unor personaje istorice, colecţie căreia Vadim a refuzat să-i estimeze valoarea pecuniară susţinând că este „inestimabilă”. Însă patima politicii s-a dovedit mai puternică. Pentru a-şi finanţa cea de-a şasea candidatură la funcţia supremă în stat, C.V. Tudor a anunţat că-şi va vinde maşina şi colecţia sa inestimabilă, ocazie cu care va afla şi câte parale fac obiectele adunate.