Artmark nu-i reprezintă pe proprietarii „Cumințeniei Pământului”
Casa de licitații Artmark a renunțat la mandatul de reprezentare a proprietarilor operei „Cumințenia Pământului”, actul oficial în acest sens fiind înregistrat la Ministerul Culturii în 10 martie, înaintea „începerii negocierilor cu noua comisie numită de Guvern și condusă de ministrul Culturii”, declară, într-un comunicat transmis Agerpres, Alexandru Bâldea, managing partner Artmark.
„Date fiind întrebările publice ridicate de finalizarea celei de-a doua proceduri de negociere cu privire la achiziționarea operei ‘Cumințenia Pământului’ de către statul român, prin Ministerul Culturii, comunicăm faptul că Artmark nu a participat la negocieri”, menționează Bâldea.
Potrivit acestuia, renunțarea la mandatul de reprezentare a familiei proprietare în negocierea cu statul „s-a formalizat prin înregistrare la Ministerul Culturii în 10 martie 2016, înaintea începerii negocierilor cu noua comisie numită de Guvern și condusă de ministrul Culturii”.
„Am păstrat discreția asupra acestei retrageri de la negociere cu bună-credință, dorind să evităm eventualitatea ca prin comunicarea publică a retragerii noastre să punem presiune asupra familiei proprietare și membrilor comisiei de negociere”, adaugă reprezentantul Artmark.
Potrivit acestuia, în acest context „a prevalat interesul statului român de a achiziționa sculptura și a reîntregi patrimoniul național cu proprietatea și expunerea ei publice”.
Comunicatului Artmark transmis vineri i-a fost atașată scrisoarea de renunțare la reprezentarea proprietarilor, transmisă ministrului Culturii.
„Artmark vă comunică renunțarea la mandatul de reprezentare a familiei Romașcu în cadrul procedurii de preempțiune cu privire la sculptura „Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși, retrăgându-se din procesul de negociere cu statul român. Familia moștenitoare Romașcu, direct, fără reprezentarea prin operator autorizat, va continua procedura de preempțiune cu dumneavoastră, așa cum ați solicitat în numeroase rânduri”, se arată în scrisoare.