Cunoscutul psihiatru Florin Tudose a murit!

Unul dintre cei mai cunoscuţi psihiatri din România, profesorul Florin Tudose, a murit în cursul zilei de duminică, informează România TV.

Şeful secţiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti, Florin Tudose, unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri din România, a murit duminică, în jurul prânzului. Medicul a decedat în urma unui stop cardiorespirator. Potrivit primelor informaţii, bărbatului i s-a făcut rău pe stradă.

Serviciul de Ambulanţă Ialomiţa a fost solicitat să intervină în cazul unei persoane care a căzut într-un loc public. Deşi a fost resuscitat preţ de câteva zeci de minute, medicii de pe ambulanţă nu au mai putut decât să constate decesul.În jurul orei 13.30, Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat pentru o persoană de sex masculin căzută într-un loc public, în Urziceni. S-a deplasat echipajul. Am găsit pacientul în stop cardiorespirator. Resuscitarea a fost fără rezultat. S-a constatat decesul”, a declarat, la România TV, Magdalena Ghiţă, manager Ambulanţă Ialomiţa.

Florin Tudose a înfiinţat şi organizat împreună cu prof. dr. C. Gorgoş primul centru de sănătate mintală din România, în 1980. Totodată, el a înfiinţat şi primul serviciu de psihiatrie de legătura, devenit centru de referinţă pentru reforma în psihiatrie din România, în 1995.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.