”Ultimul amant fierbinte”, la Teatrul Marin Sorescu din Craiova

Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova prezintă marţi, 14 octombrie, la ora 18.30, spectacolul “Ultimul amant fierbinte” de Neil Simon, în regia lui Mircea Cornişteanu, care semnează și versiunea scenică. Scenografia este semnată de Viorel Penișoară-Stegaru, iar traducerea îi aparține lui Petre Bokor.

Purtând titlul original „Last of the Red Hot Lovers”, piesa lui Neil Simon a fost ecranizată, după un scenariu semnat chiar de autor, în 1972. Barney Daycash, un patron de restaurant „cu specific pescăresc”, aflat la vârsta a doua, este decis, pentru prima dată în viaţă, să-şi înşele soţia pentru a-şi condimenta existenţa monotonă. Trei aventuri, niciuna dusă până la capăt, fac subiectul acestei piese, scrisă în 1969 de Neil Simon. Din distribuția spectacolului fac parte reputați actori ai Naționalului craiovean: Adrian Andone, în rolul principal, secondat de Gabriela Baciu, Iulia Colan și Geni Macsim

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.