Hrebenciuc, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc s-a prezentat, joi dimineață, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost anunțat că pe numele lui a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată.
Dosarul a fost deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în urma unei plângeri depuse, conform unor surse judiciare, de omul de afaceri Ioan Niculae, potrivit Agerpres. Acesta l-a reclamat pe Hrebenciuc că ar fi făcut declarații false în dosarul „Mită la PSD” privind finanțarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.
În martie 2015, Viorel Hrebenciuc declara la Curtea de Apel București, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul „Mită la PSD”, că de finanțarea campaniei electorale s-au ocupat Mircea Geoană și apropiații acestuia, Ionuț Costea și Ion Bazac.
„În acest context, Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanțarea campaniei. Nu a vrut să discute cu Costea. S-a întâlnit cu Niculae, l-a rugat în numele lui Geoană și să plătească niște sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro și INSOMAR s-a încheiat un contract privind situația construcțiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană„, declara atunci Hrebenciuc.
Tot atunci, Hrebenciuc spunea că Mircea Geoană l-a trimis la Ioan Niculae pentru a discuta despre finanțarea campaniei electorale. „Nu pot preciza dacă Geoană m-a trimis la Niculae pentru o finanțare legală sau nelegală. În principiu era legală. Niculae a vrut să facă plata prin bancă. Eu discutam cu alți finanțatori doar când eram trimis„, a susținut Viorel Hrebenciuc.
Viorel Hrebenciuc este acuzat de omul de afaceri Ioan Niculae ca a facut declaratii mincinoase. Hrebenciuc a fost martorul cheie în dosarul campaniei lui Mircea Geoană, dosar în care Ioan Niculae a fost condamnat la doi ani şi şase luni de puşcărie.
Ioan Niculae il acuza pe fostul vicepresedinte al Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, ca ar fi mintit in acesta ancheta si mai ales in fata judecatorilor. Niculae s-ar fi plans anchetatorilor ca a fost supus la presiuni de Hrebenciuc.
Potrivit unor surse judiciare, Niculae ar fi afirmat ca i-a platit bani gheata lui Hrebenciuc, undeva la 300.000 – 400.000 de lei, bani care au fost platiti cu sacosa si apoi ar fi fost folositi in aceasta campanie electorala.
Ioan Niculae a fost condamnat, în aprilie 2015, la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul „Mită la PSD”.