Angela Gheorghiu susține reformarea Operei Naționale
Angela Gheorghiu susține reformarea Operei Naționale București sub noua sa conducere, în contextul conflictului dintre Tiberiu Soare (în prezent director adjunct) și Johan Kobborg (care și-a anunțat demisia din fruntea Baletului ONB) și apreciază că „artiștii nu trebuie să ceară titluri inexistente.
„Urmăresc de mai multe zile cu stupoare, îngrijorare, dar și cu mare speranță evenimentele de la Opera Națională București. Împreună cu colegi români din țară și din străinătate ne-am alăturat maestrului Tiberiu Soare și am salutat numirea sa la conducerea operei bucureștene. Am sperat ca, în fine — după multe decenii de dezolare — ar putea veni și momentul reformei pentru o instituție care trebuie să redevină prima scenă lirică a țării”, afirmă soprana, într-un comunicat transmis marți Agerpres.
Ea apreciază că, în loc să se coalizeze pentru reintrarea Operei „într-un cadru legal și artistic de normalitate”, unii artiști creează „șicane și boicoturi”.
Mai mult, soprana spune că a apelat la autoritățile statului pentru normalizarea situației de la ONB. „I-am rugat foarte mult pe președintele Klaus Iohannis, pe primul ministru Dacian Cioloș și pe ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, să analizeze cu mare atenție neregulile petrecute până acum sub precedentele conduceri ale Operei Naționale București și să asigure condițiile în care instituția să poată reveni la legalitate”, a adăugat Angela Gheorghiu.
Soprana apreciază că „artiștii nu trebuie să ceară sau, și mai grav, să-și asume titluri inexistente, ci să demonstreze cu înțelepciune și tact tot ce sunt capabili să facă cu talentul lor, mai ales în această perioadă dificilă”.
„Sunt sigură că maestrul Tiberiu Soare, cu care am colaborat în România și în străinătate cu un succes real, ne va face pe toți artiștii lirici, cei ce locuiesc în România sau în străinătate, să ne unim și să dorim să ne reîntoarcem deseori la București, pe scena Operei Române. Personal, visez la încă un ‘debut’ în cariera mea, pe scena Operei din București, pe prima scenă a țării mele, unde până acum nu am cântat niciodată o operă”, spune soprana, care îi îndeamnă pe toți artiștii români „să se reîntoarcă cu inima și talentul lor în țară”.
„Abia aștept să ne revedem pentru o mare gală la Opera Română din București!”, își încheie soprana mesajul.