Zamolxis mai este adorat în unele localități din România!

În Munții Buzăului, aflați în sud-estul României, există localități izolate în care se păstrează cultul zeului geto-dacilor Zamolxis. Regiunea este plină de mistere. În anii 1970 mai mulți turiști au dispărut într-o ceață albă, iar serviciul paranormal al Armatei Române a anchetat timp de peste o lună zona respectivă. Zamolxis a fost considerat zeu de geto-daci după ce a stat trei ani îngropat, după care a reînviat.

Ceremoniile de comemorare ale zeului geto-dacic se desfășoară în general, pe 21 martie, momentul în care apare echinocțiul de primăvară, sau în termeni astronomici, soarele trece prin punctul vernal gamma. Dacă pe vremea geto-dacilor o dată la patru ani, un voluntar se arunca în sulițe pentru a transmite mesaje pentru Zamolxis, acum în Munții Buzăului nu se mai fac asemenea sacrificii, dar se aprind focuri pe dealuri. Așa cum spunea marele istoric grec Herodot, geto-dacii erau cei mai curajoși și cinstiți din toată familia tracică și a fost prima religie monoteistă din lume.

Tradiția respectivă este păstrată în mare secret, mai ales că poporul român este în proporție de 90 la sută ortodox. Cu greu poți scoate câteva cuvinte de la bătrânii satelor izolate din Munții Buzăului, loc unde există și un alt fenomen ciudat. Este vorba de așa-zișii vulcani noroioși, lucru inexplicabil încă de geologi. Zona respectivă nu a putut fi ocupată de romani, mai ales că dominația romană asupra Daciei nu a durat decât între 106 și 271, când a avut loc retragerea aureliană.

Este clar că nu românii sunt urmașii Romei, ci așa-zișii latini sunt urmașii tracilor. Chiar marele poet latin Vergilius, în Eneida, arată cum urmașii Troiei, localizată pe malul turc al Mării Negre, la Izmir, era tot sub stăpânirea tracilor. Așa se explică apropierea dintre limbile română și italiană, deși alte regiuni din Europa au stat mai multe sute de ani sub stăpânirea romanilor, dar și-au păstrat limba.

Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism. Această idee se află în opoziție cu opinia mai multor cercetători mai recenți cu metode mai științifice care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau și religiile celorlalte popoare indo-europene și că geții nu reprezintă excepția istorică.

În afară de discuția despre monoteismul sau politeismul geților mai există o a două discuție care privește caracterul htonic, subpământesc, sau uranian, celest, al zeității.

Toate discuțiile despre Zalmoxis pornesc de la un text al istoricului antic Herodot care îl menționează când vorbește despre geți. Alte surse sunt mai ales Strabon și Iordanes care, chiar dacă adăugă multe amănunte, îl copiază pe Herodot, după cum arată tânărul cercetător Dan Dana care i-a dedicat teza sa de doctorat lui Zalmoxis, opera care este până acum cea mai completă existentă despre acest subiect.

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și Gebeleizis, ceea ce a provocat discuții între savanți ca să se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau dacă este numele unei alte zeității confundată de Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus – munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor, făcând de Gebeleizis un zeu specific trac. Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte discuții.

Alte teorii cu privire la înțelesul numelui său pot fi regăsite şi la alţi autori, precum Matthäus Prätorius și Paul Kretschmer, care au avansat ipoteza legăturii dintre numele zeului dac și cuvântul trac zemelen (pământ), idee pornită de la o posibilă confuzie a lui Zamolxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.

De asemenea, o altă variantă încă discutată ar fi cea a asocierii lui Zamolxis cu o zeitate solară. „Papyrus de Toura”, descoperit în 1941 la Toura, o localitate situată în apropiere de Cairo, menționează numele zeului geto-dac Zamolxis, atribuindu-i o origine scitică, această confuzie fiind întâlnită la mai mulți autori antici.

Hellanicus, contemporan mai tânăr cu Herodot, precizează în lucrarea „Obiceiuri barbare”: „Scitul, fiind robul lui Pitagora, întorcându-se la el în țară, a dat oamenilor învățături cu privire la nemurirea sufletului”.

De unii autori antici este considerat rege și mare preot, discipol al lui Pitagora și deținător al unor cunoștinţe care, la vremea respectivă, au făcut ca poporul său să-l zeifice după moarte. Primul autor antic care vorbește despre existența pământeană a lui Zamolxis este Herodot, acesta povestind cum zeul dac, pe când viețuia printre ai săi, i-a învățat pe aceștia despre nemurirea sufletului.

Lucian Blaga, (în „Getica”, Saeculum, revistă de filosofie, Sibiu, I, 4, 1943, pp. 3 – 24), vorbind despre nemurire la geto-daci, precizează: „Getul nu se ferește să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obțină o nemurire a dubletului său corporal”.

Nemurirea îl preocupă nu atât ca un lucru de la sine înțeles, ci mai curând ca un ceva de dobândit pe o cale oarecare, unde totdeauna magia intervine într-un fel […] dacă nemurirea ar fi un atribut al «spiritului», o însușire firească, genuină a acestuia, n-ar mai fi nevoie de nicio magie farmacologică. Se pare, de altfel, că preoții geţi, ca și druizii la celți, erau impresionanți meșteri ai magiei”.

Atât de important se pare că era Zamolxis printre ceilalți daci încât vreme de trei ani, perioadă în care s-ar fi retras și ar fi locuit izolat în niște încăperi subpământene construite la porunca sa, poporul său l-ar fi jelit cerându-i reîntoarcere, lucru care s-a şi întâmplat în al patrulea an, povestește autorul grec.

Poveștile care au ajuns la noi susțin că acest loc ar fi, de fapt, Peșterea Polovragi de azi. Dispariția (ocultarea) şi reapariţia (epifania) au fost interpretate de omul de știință de astăzi ca semnul cel mai clar al unui ritual inițiatic; a coborî în Infern înseamnă a cunoaște „moartea inițiatică”, experiență necesară înainte de a întemeia un nou mod de existență (rege mesianic, profet, mag, legislator), arată Ioan Marius Grec, în lucrarea „Zamolxis sau religia geto-dacilor între mit și realitate”.

Un alt autor antic, şi anume Strabon, relatează că zeul dac ar fi trăit ca muritor cândva, fiind un discipol al lui Pitagora, de la care a preluat vaste cunoștinţe pe care le-a transmis unui grup de inițiați din țara sa odată cu întoarcerea în patria natală.

De asemenea, istorisiri despre el găsim și în lucrările lui Didor și Iordanes, ambii autori văzând în Zamolxis un reformator care, pe lângă normele morale impuse poporului său, a lăsat moștenire acestuia și un sistem de legi care, se pare, ar fi stat la baza amplei reforme sociale și morale din vremea lui Burebista și Deceneu.