Stimulente fiscale pentru firmele care investesc în Educație
Guvernul intenţionează să introducă stimulente fiscale pentru companiile care investesc în educaţie, pe lângă decizia de a acorda avantaje firmelor care fac investiţii în cercetare-dezvoltare, în condiţile în care o astfel de măsură, aplicată în urmă cu 15 ani în sectorul IT, s-a dovedit eficientă, a declarat, luni, vicepremierul Costin Borc, la o conferinţă organizată de Camera de Comerţ Elveţia-România.
În anul 2004, Guvernul a introdus o măsură prin care angajaţii care creează programe pentru calculator sunt scutiţi de la plata impozitului pe salarii. Între timp, sectorul IT a devenit una dintre cele mai importante activităţi din economia românească. Anul trecut, sectorul informatică şi comunicaţii a ajuns să contribuie cu 5,6% la formarea produsului intern brut (PIB) al României, în timp ce agricultura are o contribuţie de doar 4,2%.
„Vrem să stabilim stimulente fiscale pentru ca noi companii să investească în educaţie. Când vorbim despre deduceri fiscale, nu vreau să vorbesc că în celelalte guverne în termeni populişti. (…) Sunt măsuri care s-au luat acum 15 ani în IT”, a afirmat Borc.
Potrivit stiripesurse.ro, vicepremierul, care este şi ministru al Economiei, a repetat că măsura va fi introdusă şi pentru sectorul de cercetare-dezvoltare şi consideră că va avea un impact pozitiv în economie.