Daciana Sârbu are datorii de 49.000 de lei la stat

Soţia fostului prim-ministru Victor Ponta, europarlamentarul Daciana Sârbu, are datorii la toate cele patru bugete pentru care ANAF impune obligaţii fiscale, cuantumul datoriilor acesteia ridicându-se la 48.923 de lei.

Daciana Sârbu figurează pe lista datornicilor persoane fizice pe care a dat-o publicităţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Ea figurează cu datorii la toate cele patru rubrici în care pot fi încadraţi contribuabilii: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi Fondul naţional unic de asigurări sociale de stat, potrivit news.ro. Daciana Sârbu a primit şi penalizări pentru datoriile neplătite, însă cuantumul acestora este relativ mic.

Astfel, la bugetul de stat, Daciana Sârbu trebuie să plătească 12.372 de lei, la care se adaugă 230 de lei penalităţi, dar cele mai consistente datorii le are la bugetul asigurărilor sociale: 23.202 lei obligaţii fiscale principale plus 495 de lei, obligaţii fiscale accesorii. Suma datorată bugetului asigurărilor pentru şomaj este de 1.217 lei, dintre care 7 lei reprezintă penalităţile.

Cuantumul obligaţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de stat este de 11.306 lei, dintre care 11.101 lei reprezintă obligaţiile fiscale principale, iar 205 cele accesorii.

Fiscul a publicat luni lista cu datornici persoane fizice, care înregistrau restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie. Pe listă figurează 187.230 debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere. Din totalul acestora, Fiscul poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.