Șocant: 52% dintre copiii din România, la limita sărăciei!
Mai mult de jumătate dintre copiii din România (52%) se află la limita sărăciei sau sunt expuşi riscului de sărăcie, a declarat, vineri, la Bucureşti, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
„Mă îngrijorează foarte mult datele referitoare la sărăcia în rândul copiilor. 52% dintre copiii din România se află la limita sărăciei sau sunt expuşi riscului de sărăcie. 75% dintre copiii săraci locuiesc în mediul rural. Rata mortalităţii infantile este cea mai mare din Uniunea Europeană, de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar riscul este de 4 ori mai mare în cazul copiilor romi. Avem 60.000 de copii încadraţi în sistemul de protecţie socială, din care aproape 20.000 la acest moment trăiesc în sistem rezidenţial. 5.000 de copii intră în sistemul de protecţie socială anual în principal din cauza sărăciei, a lipsei mijloacelor de familie, a violenţei din familii”, a spus Creţu, după o întrevedere cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
Ea a precizat că, potrivit estimărilor, prin noul Program Operaţional Regional aproximativ 75.000 de copii vor beneficia de reabilitarea infrastructurii de servicii sociale.
„Vrem să punem la punct toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, toate resursele naţionale şi cele europene, în special pentru că Programul Operaţional Regional, programul social, oferă posibilităţi importante în ceea ce priveşte reducerea sărăciei, îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie, infrastructura de sănătate. Noi estimăm ca prin noul POR în următorii patru ani să avem aproximativ 75.000 de copii care vor beneficia de reabilitarea infrastructurii de servicii sociale”, a mai afirmat comisarul european, conform Agerpres.
Corina Creţu a precizat că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene despre combaterea sărăciei în rândul copiilor.