Opera lui Blaga, tradusă integral în franceză

Opera poetică a lui Lucian Blaga va fi tradusă integral în limba franceză, un prim pas în acest sens fiind făcut prin apariția volumului „Poemele Luminii” în ediție bilingvă româno-franceză, lansat vineri, la Alba Iulia, în cadrul Târgului de Carte „Alba Transilvana”, manifestare ajunsă la a IX-a ediție și desfășurată sub deviza ‘Cartea care te cucerește!’.

La eveniment au fost prezenți traducătorul Jean Poncet și Horia Bădescu, cel care a semnat postfața volumului, care au recitat în franceză, respectiv în română, câteva din poeziile, inclusiv ‘Eu nu strivesc corola de lumini a lumii’, publicate de Blaga în 1919, atunci când avea doar 24 de ani.

Horea Bădescu a menționat că acest proiect prelungește un alt proiect, rezultat al colocviilor Festivalului Lucian Blaga de la Cluj-Napoca, dar mai ales al celor șapte ediții pariziene ale colocviilor Blaga. El a menționat că, grație sprijinului Institutului Cultural Român, pe 9 iunie, cartea va fi prezentată la Paris, de către editorul francez, la cea mai mare manifestare de carte de poezie din Franța.

‘Cu această ocazie, vom face o seară special dedicată lui Lucian Blaga la Institutul Cultural Român de la Paris’, a precizat Bădescu.

La rândul său, editorul Vasile George Dâncu a opinat că ‘e un lucru extraordinar ce se întâmplă cu Lucian Blaga prin Jean Poncet, scriitor francez care, dezinteresat, din dragostea față de poezia lui Blaga, s-a pornit la drum și a tradus integral poezia lui Blaga’. Dâncu a precizat că Poncet nu mai are mult de lucru și va fi în traducere în franceză integral poezia lui Lucian Blaga.

‘De ce ‘Poemele Luminii’? Pentru că și cronologic este poemul de debut, dar ieșim și noi în întâmpinarea Centenarului Marii Uniri, pentru că ‘Poemele Luminii’ le-a scris Blaga (în 1919 — n.r.) și sub semnul entuziasmului pe care l-au avut ardelenii având loc Marea Unire a Transilvaniei cu România. Să sperăm că vom avea în câțiva ani ediția integral sub traducerea lui Jean Poncet a lui Lucian Blaga și că va avea succes în Franța’, a spus Dâncu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.