Nuțu și Sile Cămătaru, eliberați din arest!
Cei mai periculoşi interlopi din România, Nuţu Cămătaru şi Sile Cămătaru, au fost eliberaţi vineri seară din arestul preventiv. Ei au ieşit împreună pe poarta închisorii Rahova.
Magistraţii au decis să le înlocuiască măsura arestului preventiv cu una mai uşoară, arest la domiciliu. Nuţu Cămătaru a fost condamnat în februarie la 5 ani şi 5 luni de închisoare, iar fratele lui a primit 7 ani după gratii. Cei doi interlopi au primit pedepsele în dosarul bătăii cu Clanul sportivilor.
Scandalurile au avut loc chiar şi în Tribunal, unde Sile a scos un cuţit chiar în sala de judecată şi i-a ameninţat pe cei din clanul rival. Acum, şi Sile va face arest la domiciliu, deşi trebuia să rămână în arest într-un alt dosar în care este acuzat de proxenetism.
„Le mulţumesc jurnaliştilor care au spus adevărul la instanţă şi m-au pus liber din cauza lor. Şi dacă cu voi acolo mi-au făcut aşa de am stat 9 luni degeaba pentru acel reclamant care a făcut înţelegere cu poliţia, care a mai legat un chestor pe aici să scape de puşcărie, atunci am spus tot”, a declarat Nuţu Cămătaru.