Misterele morții lui Condrea. Crimă, sinucidere sau accident?
Anchetă dificilă în plină desfăşurare în cazul morţii controversate a lui Dan Condrea. Zeci de criminalişti se află, luni dimineaţă, la locul tragediei şi strâng probe care ar putea duce la o concluzie: a fost sinucidere, crimă sau a fost pur şi simplu un accident cumplit.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, şi-a pierdut viaţa, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Ilfov, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, au anunţat surse din rândul poliţiştilor, accidentul fiind semnalat în jurul orei 19.30. Maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipele de salvatori ajunse la faţa locului au găsit o victimă desfigurată.
Condrea renunțat la SUV-ul pe care îl conducea de obicei și a început să conducă mașina în care era în momentul accidentului. În acte, acest automobil aparține tatălui omului de afaceri.
Luni dimineaţă, criminaliştii s-au întors la locul în care Dan Condrea, patronul Hexi Pharma a murit. Se ridică noi probe de acolo şi se fac cercetări. Între timp, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cazul este cercetat de procurorii care fac cercetări în dosarul dezinfectanţilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se aşteaptă ca anchetatorii să ajungă şi la locuinţa lui Dan Condrea. Acesta locuia separat de fosta soţie.
Din ce s-a putut observa la locul evenimentului rutier, impactul a fost deosebit de violent, iar motorul maşinii a fost proiectat la câţiva metri de locul impactului. În momentul în care au sosit echipajele de intervenţie trupul şoferului se afla în afara caroseriei astfel încât nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.
Incidentul rutier a fost anunţat la 112 cu câteva minute înainte de ora 19.00 pe un drum judeţean din Ilfov, între Buftea şi Corbeanca. O ambulanţă a sosit la locul indicat însă nu a putut decât să constate decesul celui care se afla la volan. Doctorul Alice Grasu, directorul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a declarat că în autoturism se afla o singură persoană.
„Echipajul de ambulanţă cu medic a ajuns în scurt timp la faţa locului a găsit o maşină împrăştiată efectiv, o maşină făcută bucăţi, cu motorul într-o parte, în cealaltă parte şasiul. Pacientul se afla în afara caroseriei şi avea leziuni incompatibile cu viaţa. Deşi la locul accidentului au ajuns două echipaje în timp scurt, un echipaj de tip B şi un echipaj de tip C, nu s-a mai putut face nimic pentru ocupantul autoturismului”, a declarat doctorul Alis Grasu.
Dan Condrea era aşteptat luni dimineaţă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma acestui demers judiciar luându-se în calcul şi varianta reţinerii, au declarat surse judiciare pentru agenţia News.ro. Sursele citate au arătat că Dan Condrea fusese invitat, luni dimineaţă, la Parchetul ICCJ pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile formulate de procurori împotriva sa. De asemenea, în urma acestui demers procurorii aveau în vedere inclusiv varianta reţinerii şi solicitării unui mandat de arestare preventivă, au precizat sursele citate.
Anchetatorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ au anunţat că decesul patronului Hexi Pharma nu va împiedica desfăşurarea anchetei în cazul dezinfectanţilor folosiţi în spitale. Procurorii spun ca dosarul îşi va urma cursul firesc, se vor administra probe şi vor fi audiate persoane ce au legătură cu cauza. Totodată se vor dispune măsurile legale ce se impun în urma acestor proceduri.
Trupul desfigurat al lui Dan Condrea este la IML, unde medicii vor face autopsia.
Medicii legişti fac autopsia şi testele ADN şi vor decide dacă într-adevăr cadavrul găsit în maşină, desfigurat după impact este sau nu al lui Condrea, şi dacă da, care a fost cauza morţii. Acolo este aşteptată şi fosta soţie a lui Condrea care aduce acuzaţii bombă: ea crede că moartea a fost provocată.