Dragnea exclude varianta suspendării lui Iohannis
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seară, că președintele Klaus Iohannis poate „să stea liniștit”, pentru că social-democrații nu intenționează să declanșeze procedura de suspendare a sa din funcție, dar că în schimb nu la fel de liniștit poate sta Guvernul Cioloș, pe care l-a calificat drept neperformant și drept un posibil „risc de securitate națională”.
„Mi-e greu să fiu serios la asemenea prostii. Trebuie să fiu foarte atent, să îmi găsesc cuvintele potrivite, pentru că, totuși, vorbim de o doamnă care trebuie respectată, nu? Nu există așa ceva în planul nostru, suspendarea președintelui. Sincer, nu pot să comentez, că sunt prostii. (…) Domnul președinte Iohannis să stea liniștit, că nu îl suspendăm, nu avem de gând să facem asta. Guvernul nu poate să stea la fel de liniștit, pentru că guvernează din ce în ce mai rău. Dacă domnul prim-ministru Cioloș nu înțelege că mai sunt unii miniștri care trebuie schimbați, pentru că deja au început să producă prejudicii serioase pentru statul român, atunci își asumă riscuri foarte mari și poate să fie considerat părtaș la aceste prejudicii. (…) Dacă va continua să protejeze membri ai Cabinetului care sunt neperformanți, atunci sigur că o să ne gândim serios dacă păstrarea Guvernului nu începe să devină un risc de securitate națională„, a afirmat Liviu Dragnea.
Președintele PSD consideră că afirmațiile venite din partea Alinei Gorghiu sunt generate de „disperarea” liberalilor, care nu reușesc să crească în sondaje.
„Probabil că aceste declarații pe care le fac cei de la liberali sunt generate de disperare. N-am reușit să văd nici eu, nici alți colegi de-ai mei la ei un proiect sau un plan, o strategie pe care să o prezinte cuiva. Nu știu decât să spună lucruri despre noi. Încearcă să facă tot felul de alianțe, am văzut și la București, să se unească, să se retragă unii, să rămână alții, nepropunând nimic pentru bucureșteni. Sunt afirmații făcute de liderii unui partid care scade în fiecare zi în sondaje, pentru că nu propun nimic, au și lupte interne foarte serioase„, este de părere Liviu Dragnea.
Întrebat despre o posibilă moțiune de cenzură, Dragnea a spus că acest lucru îi este cerut de către colegii de partid, dar că varianta este încă analizată, deoarece există posibilitatea ca noul guvern să fie „la fel de slab” și să aibă nevoie de luni bune pentru a se adapta, ceea ce ar putea duce România într-o zonă de instabilitate.
Liviu Dragnea consideră că printre ministerele care au în prezent o activitate „foarte proastă, cu efecte negative serioase” se numără Ministerul Agriculturii, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Mediului, în timp ce calificativul „bine” l-a acordat celor de la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul de Externe.
Președintele PSD a început, miercuri seara, o vizită în județul Bistrița-Năsăud, ocazie cu care a participat la inaugurarea noului sediul al primăriei comunei Lechința și a unui ansamblu arhitectural completat cu o fântână arteziană, care a fost amplasat în fața Palatului Administrativ din municipiul Bistrița. Joi, Liviu Dragnea va face o deplasare și în orașul-stațiune Sângeorz-Băi.