Cioloș îi avertizează pe prefecți în privința inundațiilor
Premierul Dacian Cioloș a cerut marți, într-o videoconferință cu prefecții, o analiză a situației provocate de inundații, pentru ca autoritățile să se poată organiza astfel încât să îi ajute pe cei afectați de intemperii.
Prim-ministrul și-a exprimat regretul pentru pierderile de vieți cauzate de inundații și a cerut, totodată, o evaluare a pagubelor produse și o prognoză pentru perioada următoare.
„Am vrut să avem această întâlnire ca să vedem cum stau lucrurile, pentru că fenomenele acestea, intemperiile cu impact major în unele localități, deja au loc de câteva săptămâni în diferite serii și în diferite zone din țară și am vrut să facem o analiză a situației în care ne aflăm în momentul de față, cum au evoluat lucrurile acolo unde au avut loc deja intemperii cu pagube în urmă cu câteva săptămâni și să vedem care sunt prognozele pentru perioada imediat următoare. E în primul rând regretabil că sunt oameni care și-au pierdut viața. Știu că au fost cazuri izolate și situații particulare, dar, oricum, asta e cel mai regretabil. Sper să fim în măsură să ne organizăm în așa fel încât și pe viitor să evităm pe cât posibil astfel de situații”, a adăugat Cioloș.
La videoconferința cu prefecții au participat, printre alții, vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, și șeful Cancelariei premierului, Dragoș Tudorache.