Scandal: Aleșii au dezincriminat conflictul de interese!

Plenul reunit al celor două Camere, întrunit miercuri, au votat proiectul de lege prin care aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.

Definiția conflictului de interese în Legea 161/2003 este suficient de clară și necondiționată de adoptarea altor reglementări subsecvente, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.

„Prin propunerea legislativă adoptată astăzi se creează premisa conform căreia interdicția de angajare a rudelor în cadrul propriilor birouri parlamentare operează doar de la data introducerii acestui articol, respectiv anul 2013 (Legea nr. 219), cu toate că anterior acestui moment exista o dispoziție expresă care să interzică parlamentarilor să-și angajeze rudele sau afinii la birourile parlamentare și anume art. 70 din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, nici anterior adoptării Legii nr. 219/2013 parlamentarii nu puteau dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare întrucât aveau obligația de a respecta regimul juridic al conflictelor de interese, în speța dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 301 din Codul penal”, se mai arată în comunicat.

ANI menționează că pe rolul instanțelor se află în prezent, în diferite faze procesuale, 29 de cauze în care agenția a constatat încălcarea de către parlamentari a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese ca urmare a angajării rudelor la cabinetele parlamentare.

Parlamentarii au votat aproape în unanimitate dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare până în anul 2013. Au fost 306 voturi pentru şi o singură abţinere.

Potrivit iniţiativei, interdicţiile introduse prin art. 38 alin 11 au intrat în vigoare şi produc efecte juridice începând de la data de 21 august 2013, iar actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de această dată ”nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea 96/2006 în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea 219/2013 nu a existat nicio restricţie cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputaţii şi senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora”.

Instituţia subliniază că nici anterior adoptării Legii nr. 219/2013, parlamentarii nu puteau dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării rudelor sau afinilor la propriile birouri parlamentare întrucât aveau obligaţia de a respecta regiumul juridic al conflictelor de interese, în speţă dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 301 din Codul penal.

Deputaţii PSD Florin Iordache şi Daniel Florea, împreună cu Marton Arpad, UDMR, au depus o iniţiativă legislativă de interpretare a Statutului care stipulează că aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.

De asemenea, pe ordinea de zi mai e un proiect de lege, iniţiat de deputatul Tudor Ciuhodaru, care prevede că parlamentarilor le încetează mandatul în cazul unei condamnări cu suspendare, care are raport de respingere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.