Festivalul „Ceau, Cinema!”

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes 2016, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol, – se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei românești la cea de-a treia ediție a Festivalului „Ceau, Cinema!”, ce se desfășoară la Timișoara și Gottlob, între 14 și 17 iulie.

Trei dintre cele mai noi și apreciate documentare românești vor putea fi văzute într-o proiecție maraton duminică, 17 iulie, în ultima zi de festival, în spațiul „Ambasada”, în Timișoara, informează organizatorii, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cel mai recent documentar al său, „România: patru patrii”, regizorul Alexandru Solomon a intervievat patru mari scriitori: Norman Manea, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu și Gabriela Adameșteanu, care vorbesc despre relația lor cu România.

În emoționantul „Doar o răsuflare”, Monica Lăzurean-Gorgan urmărește șapte ani din viața unei familii, cu provocările și încercările prin care trec tatăl, mama și cei trei copii ai lor. Tatăl așteaptă să se întâmple o minune care să o facă pe fiica lui cea mică să se ridice din scaunul cu rotile și să meargă.

„Cinema, Mon Amour”, de Alexandru Belc, tratează o problemă dureroasă: lipsa cinematografelor de artă. Victor Purice — manager, fost operator și cinefil împătimit — și cele două angajate fidele se luptă zi de zi pentru a menține în viață cinematograful „Dacia Panoramic” din Piatra Neamț, printre ultimele rămase în România.

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie în acest an la Festivalul de la Cannes, va putea fi văzut pe 17 iulie, la Gottlob, în închiderea „Ceau, Cinema!”. Tot la Gottlob, prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat, va fi proiectat în aceeași zi și lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu, „Occident” (2002), ca parte a unei mini-retrospective de trei filme speciale ale Noului Cinema Românesc. Intrarea la cele două proiecții va fi liberă, iar Primăria Gottlob va pune gratuit la dispoziție un autocar pentru transport.

În acest an, se împlinesc 15 ani de la lansarea filmului „Marfa și banii” al lui Cristi Puiu. Pentru a marca acest moment aniversar, „Ceau, Cinema!” a programat pe 16 iulie, la Casa Artelor — Curtea cu Castani din Timișoara, o proiecție eveniment cu „Marfa și banii”, cu participarea actorului Alexandru Papadopol, care debuta în acest film.

Apărut în 2011, mediumetrajul independent „Film pentru prieteni” este un film-experiment semnat de Radu Jude și va putea fi văzut pe 15 iulie, în curtea Rhetoric, la Timișoara.

Festivalul „Ceau, Cinema!” a programat, de asemenea, pe 16 iulie, o selecție de scurtmetraje noi realizate de cineaști din partea de vest a țării, grupate sub titlul „Filme bănățene”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.