Cherecheș poate depune jurământul ca primar!
Cătălin Cherecheș, primarul ales al municipiului Baia Mare, va părăsi arestul pentru a depune jurământul pe 18 iulie, în sala Europa a Primăriei Baia Mare. După ceremonie, Cătălin Cherecheş se va întoarce în arest, unde a ajuns într-un dosar de corupţie.
Cătălin Cherecheș, primarul ales al municipiului Baia Mare, va depune jurământul prevăzut de lege pe 18 iulie, ora 12.00, în sala Europa a Primăriei Baia Mare, scrie Transilvania Reporter.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Elisabeta Fetche, spune că instituţia pe care o reprezintă şi Consiliul local Baia Mare au căzut de acord asupra locului respectiv, după ce în prealabil sala respectivă a fost verificată dacă este corespunzătoare din punct de vedere operativ.
Ea a mai spus că primarul Cătălin Cherecheş va fi dus la Baia Mare sub escortă şi că imediat după depunerea jurământului va fi readus la Penitenciarul Gherla.
Iniţial, Penitenciarul Gherla a respins o cerere a primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, de a depune jurământul de primar pe 3 iulie, în Catedrala Episcopală din Baia Mare.
Pe 27 aprilie, Cătălin Cherecheş a fost arestat pentru 30 de zile, printr-o sentinţă a Tribunalului Cluj, pentru luare de mită în formă continuată, iar pe 5 iunie a fost ales din nou primar al municipiului Baia Mare, în timp ce el se afla în stare de arest.