Program de reabilitare termică a blocurilor din Capitală
Cel mai mare program de REABILITARE TERMICĂ GRATUITĂ a blocurilor din Bucureşti se desfăşoară, în prezent, în Sectorul 2, în proiect fiind incluse nu mai puţin de 600 de blocuri cu un total de peste 39.000 de apartamente. RomaniaTV.net prezintă mai jos LISTA actualizată a imobilelor, care vor fi anvelopate fără costuri pentru proprietari, precum şi stadiul lucrărilor.
„Prioritar, în acest moment, este programul multianual de reabilitare termică. Anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al constructorilor, sper să reabilităm undeva la 400-450 de blocuri, finanţarea fiind deja asigurată. Până acum s-au dat în jur de 500 de contracte subsecvente şi mai sunt aproape 100 de dat pe care urmează să le procesăm luna aceasta şi să fie gata până la sfârşitul lunii august”, a declarat pentru RomaniaTV.net primarul Sectorului 2, Mugur Toader Mihai care a adăugat că, lucrările de reabilitare termică vor fi realizate etapizat, în funcţie de ordinea în care asociaţiile de proprietari s-au înscris în program.
„Până acum au fost finalizate în jur de 80 de blocuri din cele 600 şi urmează recepţia lor. La restul, lucrările urmează să fie finalizate în termen de şase luni”, a menţionat edilul.
Blocurile cuprinse în cel mai mare PROGRAM DE REABILITARE TERMICĂ GRATUITĂ din Capitală au fost repartizate în 12 loturi, structurate pe mai multe pe zone, după cum urmează:
1. zona Floreasca: 56 blocuri cu 3.346 apartamente
2. zona Ştefan cel Mare: 57 blocuri cu 3.517 apartamente
3. zona Vergului-Dobroieşti: 51 blocuri cu 3.591 apartamente
4. zona Fundeni: 48 blocuri cu 2.869 apartamente
5. zona Floreasca: 58 blocuri cu 4.336 apartamente
6. zona Teiul Doamnei: 47 blocuri cu 3.415 apartamente
7. zona Doamna Ghica: 48 blocuri cu 2.519 apartamente
8. zona Calea Moşilor: 43 blocuri cu 3.364 apartamente
9. zona Iancului: 60 blocuri cu 3.677 apartamente
10. zona Chişinău: 63 blocuri cu 4.495 apartamente
11. zona Pantelimon: 45 blocuri cu 3.046 apartamente
12. zona protejată: 21 blocuri cu 830 apartamente.
REABILITARE TERMICĂ BUCUREŞTI. Între timp, urmează să fie reluate lucrările de reabilitare termică şi la blocurile la care constructorii au abandonat proiectul, fie pentru că au intrat în insolvenţă, fie pentru că au intrat în faliment. În această situaţie se numără 1.865 de apartamente din 35 de blocuri din Sectorul 2 unde anveloparea a fost sistată cu ceva timp în urmă.
Pentru finalizarea lucrărilor de REABILITARE TERMICĂ la cele 35 de imobile din Sectorul 2, administraţia locală este dispusă să plătească 16,8 milioane lei fără TVA (aprox. 3,7 milioane euro), conform anunţului de pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.
REABILITARE TERMICĂ BUCUREŞTI. Noul contract prevede „finalizarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor care se va realiza după caz, prin lucrări de desfacere parţilaă şi refacere a izolaţiei termice a anvelopei, refacere a instalaţiilor sanitare şi termice, desfacere parţială şi refacere a hidroizolaţiei terasei. Lucrările se vor efectua cu respectarea cerinţelor din documentaţiile tehnice elaborate de proiectanţi de specialitate şi vizate de verificatori atestaţi MDRT (Ministerul Dezvoltării)”, după cum se menţionează în invitaţia de cererea de oferte lansată de Primăria Sectorului 2.
Cele mai multe lucrări de REABILITARE TERMICĂ urmează să fie efectuate la blocurile situate în cartierele Iancului, Pantelimon, Colentina şi Calea Moşilor.
LISTA BLOCURILOR LA CARE SE REFAC LUCRĂRILE DE REABILITARE TERMICĂ este disponibilă în tabelul de mai jos.
Adresă imobil | Număr apartamente |
Iancului 59, bl.101A, sc.B | 40 |
Ştefan cel Mare 32, bl.26A | 29 |
Colentina 95, bl.93 | 44 |
Colentina 87, bl.87 | 88 |
Pantelimon 285, bl.11A, sc.2 | 80 |
Calea Moşilor 211, bl.19 | 40 |
Calea Moşilor 308, bl.48bis, sc.A | 24 |
Iancului 57, bl.101B | 32 |
Matei Voievod 115-123, bl.O2, sc.B si C | 80 |
Pantelimon 96, bl.210 | 54 |
Colentina 8, bl.5, sc.1 | 44 |
Calea Moşilor 241, bl.47 | 112 |
Calea Moşilor 225, bl.33-35, sc. B si C | 72 |
Calea Moşilor 237, bl.45 | 54 |
Alexandru cel Bun 16, bl.T21A | 52 |
Colentina 2A, bl.3, sc.A | 44 |
Calea Moşilor 294, bl.42, sc.A | 40 |
Pantelimon 287, bl.10 | 160 |
Iancului 59, bl.101A, sc.A | 32 |
Colentina 2B, bl. 4A, sc.A | 44 |
Pantelimon 285A, bl.11A, sc.2 | 27 |
Iancului 59, bl.101A, sc.C | 32 |
Matei Voievod 125-133, bl.O1 | 120 |
Mihai Bravu 43, bl.P14 | 106 |
Colentina 85, bl.86 | 88 |
Calea Moşilor 209, bl.17, sc.1 | 36 |
Calea Moşilor 294, bl.42, sc.C | 40 |
Calea Moşilor 233, bl.41 | 36 |
Calea Moşilor 199, bl.3, sc.2 | 32 |
Calea Moşilor 308, bl.48 bis, sc.B | 32 |
Elena 4, bl.OD7B | 44 |
Teiul Doamnei 6, bl.22 | 35 |
Ştefan cel Mare 224, bl.43, sc.2 | 28 |
Aleea Câmpul Moşilor 3, bl.1 | 44 |
Total | 1865 |
REABILITARE TERMICĂ BUCUREŞTI.