Mălăele, aniversat pe scena TNB
Actorul și regizorul Horațiu Mălăele, născut la 1 august 1952, va fi omagiat pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu două reprezentații aniversare ale spectacolului „Cafeneaua”, informează un comunicat remis, marți, AGERPRES.
Spectacolele sunt programate pe 31 iulie și 1 august. Alături de Horațiu Mălăele, care semnează și regia spectacolului, din distribuție fac parte Emilia Popescu și Dana Dogaru.
Cei trei actori foarte îndrăgiți vor oferi un regal actoricesc în această comedie în care râsul împrumută gustul sărat al lacrimilor, iar fragilitatea și caracterul efemer al existenței umane se dezvăluie, pas cu pas, până la deznodământul inundat de aplauze, se arată în comunicat.
„Mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambițiile și slăbiciunile, norocirile și nenorocirile, viața mea, a voastră, a noastră și toate la un loc răsturnate în viața acestei familii imaginate — oglinda vie și înspăimântătoare a vieții noastre pe pământ”, spune Horațiu Mălăele despre rolul său din „Cafeneaua”.
Biletele pentru cele două reprezentații se găsesc la Teatrul Național și online, pe startickets.ro, mystage.ro, blt.ro și bilete.ro.