Programul festivalului Doina Art

Peste 3.000 de tineri din domeniul arhitecturii, filmului, teatrului, fotografiei, designului și muzicii, vor reactiva Gradina Cazinoului din Vatra Dornei, în cadrul Festivalului Dorna Art, ce se va desfășura în perioada 29-31 iulie în municipiul stațiune se arată într-un comunicat remis AGERPRES de organizatori.

Evenimentul se află la a doua ediție și are ca scop reactivarea grădinii Cazinoului și a Vilei ”Cembra” din Vatra Dornei, clădiri monument istoric aflate în stadiu de degradare.

Potrivit organizatorilor, tema ediției din acest an a festivalului este ”Tot ce-i vechi și ce e nou”.

”Prin îmbinarea elementelor tradiționale (meșteșuguri, încondeierea ouălor, mâncare tradițională din Bucovina) cu elemente de artă contemporană (videomapping pe clădiri, instalații de artă, statui vivante ), Dorna Art aduce comunității un concept care atrage atenția asupra clădirilor monument istoric ce ar putea fi reactivate și valorificate ca și spații culturale”, se arată în comunicat.

Organizatorii precizează că, începând cu această ediție, evenimentul susține trupele și artiștii tineri, prin campania ”Arată-te la Dorna Art” care, ”prin cultură, sport și divertisment, oferă tinerilor talentați oportunitatea de a beneficia de vizibilitate, de a face networking cu artiști din alte zone ale țării, în vederea realizării de proiecte noi și originale”.

”Școala de Vară Dorna Art” este un alt element de noutate pe care aceștia îl pregătesc în acest an la Dorna Art.

”Este vorba despre o școală de vară dedicată studenților la arhitectură și peisagistică, construcții, artă, istoria artei, economie și turism cultural, sociologie. Acest ‘exercițiu’ ajută la conștientizarea disfuncțiilor spațiilor publice în cadrul orașului și trasează strategii de intervenție și reutilizare a acestor locuri, din mai multe perspective”, se arată în comunicat.

Filmul documentar despre clădirile monument istoric din Vatra Dornei, realizat în cadrul Programului ”Școala Altfel 2016”, de elevii Liceului ”Ion Luca”, va fi proiectat, în premieră, la Dorna Art. Filmul are ca subiect clădirile monument istoric din Vatra Dornei și evoluția orașului de-a lungul timpului.

Festivalul Dorna Art este organizat de Asociația Redescoperă Vatra Dornei în colaborare cu Asociația Kilometrul 0 și este finanțat de Primăria Municipiului Vatra Dornei și Consiliul Județean Suceava.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.