Populația a cumpărat titluri de stat de 700 milioane lei

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, vineri, că valoarea titlurilor de stat cumpărate de populație a ajuns la suma aproximativă de 700 de milioane de lei. La această campanie au participat circa 20.000 de persoane.

Emisiunea de titluri de stat pentru populație a fost suprasubscrisă de peste șapte ori, Ministerul Finanțelor Publice reușind să atragă mai mult de 735 de milioane de lei, în condițiile în care valoarea inițială a emisiunii a fost de 100 de milioane de lei, a anunțat vineri ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

În ceea ce privește numărul de investitori, acesta a fost de 20.185, de 16 ori mai mulți față de anul trecut.

Emisiunea de titluri de stat „Fidelis Centenar” intră, vineri, la tranzacționare pe piața de capital, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

Ministerul Finanțelor Publice anunța, în 26 iulie, că valoarea titlurilor de stat cumpărate de populație, până la momentul respectiv, a depășit 520 de milioane de lei, volumul total de subscriere fiind de cinci ori mai mare decât valoarea anunțată, în timp ce numărul cumpărătorilor a ajuns la 14.000.

Oferta s-a derulat în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadența în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană a putut achiziționa cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100.000 de lei. Veniturile generate de deținerea titlurilor de stat nu sunt impozitate.

La scadență, Ministerul Finanțelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ale emisiunii aniversare, vor câștiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.