Percheziții la Astra Asigurări!

Polițiștii efectuează, joi, percheziții la domiciliul fostului președinte al Directoratului Astra Asigurări SA Radu Mustățea și al soției lui, Roxana Mustățea, precum și la mama acesteia, într-un dosar de spălare de bani şi delapidare.

Soții Mustățea ar fi încheiat o poliță de asigurare la Astra, pentru 370 de euro, prin care ar fi asigurat un imobil pentru o sumă maximă de 370.000 de euro, au arătat sursele citate. Imobilul asigurat era deținut în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, semnat cu 14 zile înainte de încheierea poliței de asigurare, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.

Prețul vânzării imobilului era de 370.000 de euro, din care cei doi au plătit 130.000 de euro și ar fi urmat să achite încă două rate egale, de câte 120.000 de euro.

Potrivit surselor citate, la o lună după încheierea poliței de asigurare, a fost declarat un eveniment la imobilul asigurat, pentru care societatea de asigurări Astra a aprobat, pe 15 octombrie 2010, o despăgubire de 915.000 lei. Suma a fost virată în două tranșe, prima tranșă în contul bancar al mamei Roxanei Mustățea și a doua în contul societății M. Mar. Geoconstruct SRL, în prezent radiată.

Cu această sumă, soții Mustățea și-au plătit imobilul, respectiv o vilă aflată în cartierul Cotroceni, au mai afirmat sursele.

Plata despăgubirii a fost aprobată în ședința Directoratului Astra, al cărei președinte era, la vremea respectivă, Radu Mustățea. În urma cercetărilor, s-a constatat că evenimentul invocat pentru plata poliței de asigurare nu a existat, iar dosarul de daună în baza căruia s-au decontat banii nu se poate identifica.

Persoanele bănuite urmează a fi conduse la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

IGPR a transmis, joi, printr-un comunicat că polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române efectuează trei percheziții domiciliare, în București, la persoane cu funcții de conducere în cadrul unei societăți de asigurări, bănuite de spălarea banilor și delapidare.

Din cercetări a reieșit că două dintre persoanele bănuite, având funcții de conducere în cadrul unei societăți de asigurări, ar fi avizat și aprobat, în interesul lor, dar și pentru persoane apropiate acestora, plata unei despăgubiri de aproximativ 915.000 de lei, pentru un eveniment asigurat în baza unei polițe de asigurare complexă a locuinței, eveniment care, în realitate, nu s-ar fi produs„, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General al Poliției Române.

De asemenea, o parte din suma încasată în urma acestei despăgubiri ar fi fost folosită de persoanele în cauză pentru achiziția imobilului, obiect al asigurării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.