Accident teribil pe DN2, în Neamț. Patru răniți!

Patru persoane din judeţul Neamţ, printre care şi un bebeluş de două luni, au fost ajuns la spital în urma unui grav accident petrecut, marţi, pe drumul naţional DN 2, la 15 kilometri de municipiul Bacău, după ce şoferul maşinii în care se aflau a intrat în remorca unui autocamion.

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut în afara localităţii Dumbrava, pe drumul naţional DN 2, după ce şoferul unei maşini Dacia, înmatriculate în judeţul Neamţ, un bărbat de 58 de ani, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un autocamion aflat înaintea sa. Astfel, bărbatul din Neamţ a intrat în plin în remorca unui camion, după ce şoferul acestuia a frânat în mers.

Potrivit stiri-neamt.ro, în urma impactului, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe pasagerul de pe scaunul din dreapta, un tânar de 23 de ani, din județul Neamț, o tânară de 23 de ani, care era pe bancheta din spate, un bebeluș de două luni, pe care-l ținea în brațe, și conducătorul auto.

Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde medicii le-au diagnosticat cu policontuzii şi politraumatisme, starea cea mai gravă fiind a tanarului de 27 de ani, care a suferit multiple fracturi. Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului de 58 de ani pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.