Recuperatorii pot lua banii direct din conturile datornicilor!

Chiar dacă a fost declarat neconstituţional, proiectul de lege care prevede ca un contract de credit să fie titlu executoriu, fără a mai exista o decizie a unei instanţe de judecată, îşi continuă drumul în Parlament. Cu aviz favorabil de la Comisia Juridică a Deputaţilor, el aşteaptă luna septembrie şi începerea activităţii parlamentare pentru a intra la vot.

La întoarcerea din vacanţă, plenul Camerei Depuitaţilor va avea în dezbatere un proiect de lege, avizat favorabil de Comisia Juridică a Camerei, după ce în prealabil a fost respins de Senat. Proiectul de lege stabileşte că poprirea salariilor debitorilor persoane fizice va fi făcută, după promulgarea legii, prin simpla prezentare a contractului de credit, sau al oricărui act notarial, la angajator, în vederea reţinerii unei treimi sau a unei jumătăţi din salariu, în contul vechilor datorii către bancă. Legea nu se aplică în cazul executării garanţiilor imobiliare aferente creditelor.
Practic, banii vor putea reţinuţi de pe o zi pe alta, fără a mai fi necesare procesul şi decizia unei instanţe de judecată. Dacă nu eşti de acord cu faptul că recuperatorul de creanţe sau banca să îţi pună poprire pe venituri, poţi ataca în instanţă poprirea, dar după efectuarea acesteia.

Citeşte mai mult pe economica.net

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.