Divergențe între Dragnea și Ponta pe programul de guvernare!

Liviu Dragnea, președintele PSD, a declarat, duminică, că este nevoie de Victor Ponta în PSD și o să-l contacteze pe acesta în perioada următoare pentru ca acesta să înceapă să muncească alături de social-democrați la programul de guvernare.

„Eu cred că această discuție trebuie să se încheie zilele următoare. Victor Ponta este unul dintre cei mai valoroși oameni pe care i-a avut PSD, un președinte de partid foarte bun, un premier foarte bun, unul dintre cei mai buni premieri. A făcut lucruri bune împreună cu noi, toată echipa, pentru această țară și opinia mea este că trebuie să facă lucrurile în continuare. PSD are nevoie de Victor Ponta, România are nevoie de Victor Ponta. Este o echipă pe care noi am făcut-o din 2002 și cred că trebuie să continuăm”, a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El a arătat că nu trebuie să se vorbească despre ruperea relației PSD cu Victor Ponta și că o să-l caute în zilele următoare pentru a lămuri situația.

„Categoric nu, nici el nu s-a certat cu mine, nici eu cu el. El a vorbit mai mult la televizor despre asta, eu mai puțin și în continuare o să fac la fel. În schimb, eu o să-l caut zilele următoare și sper să înceapă să muncească alături de mine, de colegii noștri să finalizăm programul de guvernare și să mergem prin țară, să vorbim cu oamenii, să le spunem tuturor românilor ce vrem să facem pentru ei”, a adăugat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că nu are nicio părere despre PRU și că acest partid nu intră în preocuparea sa, arătând că nu crede că un partid naționalist este o soluție pentru România. Totodată, el a subliniat că PSD nu va face o alianță cu acest partid.

Ponta nu știe nimic de programul de guvernare al PSD

Deputatul PSD Victor Ponta a declarat că nu a contribuit la realizarea programului de guvernare al social-democraţilor, precizând că nu a fost contactat de conducerea partidului, şi că va afla probabil din presă despre conţinutul acestuia.

„Eu nu am pretenţia ca preşedintele partidului să mă sune sau să mă întrebe. Dar, de exemplu, am înţeles că se va prezenta programul de guvernare al PSD. Îl voi afla, ca şi dvs, din presă. Nu e că m-a întrebat cineva şi eu am spus: domnule, ia lăsaţi-mă în pace, eu nu vreau să vă zic nimic. Eu ştiu că atunci când am construit programul de guvernare, era şi Liviu Dragnea, dar era şi dl. Tăriceanu şi Adrian Năstase. Nu se punea problema ca vreunul dintre ei să fie în Guvern. Am învăţat enorm de mult. Chiar am avut ocazia să vorbesc cu Mugur Isărescu, cu Victor Ciorbea, chiar am vorbit şi cu Emil Boc. Acum în decembrie. (…) Adică, totuşi, când eşti acolo ai o experienţă care contează”, a declarat Victor Ponta, la Antena 3.

Referitor la faptul că nu a mai vorbit cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, de aproximativ trei luni, adică de la alegerile locale, Ponta a spus că ”probabil au avut lucruri mai importante” de făcut.

Referitor la faptul că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea de trei luni, Ponta a spus că nu este vorba despre orgoliu.

”Nu e chestie de orgoliu. Eu cred că fiecare conducere îşi face propria politică şi nu mi-a plăcut nici mie când eram preşedinte să-mi spună alţii ce am de făcut, nu vreau să fac acelaşi lucru.(…) Probabil că au fost lucruri mai importante între timp. Sau poate are alături colaboratori mai buni decât mine”, a mai spus fostul lider al PSD”, a spus Ponta, precizând că nu s-a întâmplat niciodată ca el sau Dragnea să nu răspundă la telefon atunci când a fost sunat, conform News.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.