Un chinez câștigă Secțiunea Compoziție a Concursului Enescu
Tian Tian din China este câștigătorul Secțiunii de Compoziție a Concursului Enescu 2016, categoria Muzică Simfonică, cu lucrarea intitulată „Concerto for orchestra”, iar Caterina di Cecca din Italia a fost desemnată câștigătoare la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea „Isole per 7 strumentisti”.
Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, în total, 34 de tineri compozitori și-au urmat visul de a deveni mari artiști ai lumii și și-au înscris partiturile în cadrul Concursului Enescu 2016.
Juriul de specialitate al Secțiunii Compoziție care a selectat câștigătorii a fost format din personalități de calibru: Zygmunt Krauze — președinte, Tim Benjamin, Dan Dediu, Adrian Iorgulescu, Peter Ruzicka, Hubert Stuppner și Cornel Țăranu.
Data de trimitere a partiturilor pentru înscrierea la Concursul Enescu 2016 a fost aceeași cu înscrierea pentru celelalte secțiuni — 1 iunie. Lucrările înregistrate au fost trimise juriului de specialitate, fără a conține numele compozitorilor, fiind însoțite doar de un plic sigilat marcat cu motto-ul fiecărei lucrări de compoziție și înăuntrul căruia sunt datele compozitorului, o procedură care asigură echidistanța.
În perioada 15 iulie — 15 august, juriul de specialitate a analizat și a jurizat compozițiile. Independent, fiecare membru al juriului a notat fiecare compoziție în parte, iar câștigătoare au fost alese lucrările tinerilor artiști care au acumulat, în total, cel mai mare punctaj pentru categoriile Muzică Simfonică și Muzică de Cameră.
După stabilirea punctajului final, juriul a deschis plicurile și a dezvăluit numele celor doi compozitori câștigători.
Potrivit sursei citate, data anunțării rezultatelor la Secțiunea Compoziție nu este legată de data începerii secțiunilor pe instrumente.
Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști de pe tot globul își trăiesc la București visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional ”George Enescu”.
Desfășurat într-un nou concept, la ediția 2016, Concursul Enescu aduce pe aceeași scenă și artiști consacrați — membri ai juriului, laureați din anii anteriori care și-au dezvoltat o carieră internațională, precum și câștigătorii competiției din 2014, care vor susține recitaluri extraordinare.