Isărescu, despre creșterea standardului de viață
România poate atinge un ritm de creștere economică mai rapid, însă, pentru a fi sustenabilă pe termen lung, creșterea nu trebuie obținută prin stimulente fiscale sau monetare suplimentare, ci prin reforme structurale și, implicit, prin creșterea productivității muncii, singurul mod care poate duce la îmbunătățirea standardului de viață, susține guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
„Ne aflăm într-una din cele mai favorabile poziții macroeconomice din parcursul post-comunist. Nu trebuie, însă, să ne culcăm pe o ureche și să neglijăm ce avem de făcut. Ar trebui să ne preocupe consolidarea și nu slăbirea a ceea ce am obținut. (…) Contează cât de repede crești, dar nu e lipsit de importanță nici cum crești”, a declarat, marți, Isărescu, într-o conferință pe teme economice, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, politicile îndrăznețe pot oferi beneficii pe termen scurt, dar pot provoca dezechilibre pe termen lung.
„Un ritm mai înalt de creștere economică poate fi atins, dar, pentru a fi sustenabil, acesta trebuie obținut prin acțiuni asupra factorilor care țin de potențialul economic, iar potențialul este afectat de trenarea investițiilor publice și a reformelor structurale și ar trebui să se acționeze cu prioritate în aceste două domenii”, a adăugat guvernatorul BNR.
Acesta a revenit și asupra problemei fondurilor europene, a căror absorbție o consideră „departe de a fi satisfăcătoare”.
„Tocmai astfel de blocaje sunt de natură a limita substanțial potențialul de creștere economică. Iar a relaxa suplimentar politica fiscală sau pe cea monetară în locul reformelor structurale nu este o alegere bună pe termen mediu și lung”, a avertizat oficialul BNR.