România, forță de muncă ieftină și calificată
România este un hub regional în industria IT și în cea auto și de componente auto pentru care avem forță de muncă nu doar ieftină, ci și bine calificată, a declarat, vineri, Manuel Costescu, secretar de stat pentru Promovarea Investițiilor Străine în Ministerul Economiei, la forumul ‘China (Xianghstan) – Romania Investment Forum’.
‘China reprezintă nu numai un partener de încredere dar și un adevărat prieten al României. Relația dintre țările noastre s-a consolidat în timp. Cei peste 65 de ani de relații economice și diplomatice constituie premisele necesare concretizării unor proiecte în care se regăsesc valori și viziuni comune. România poate reprezenta pentru China poarta de acces pe piața unică europeană. România se regăsește în rândul țărilor poziționate în spectrul Drumului Mătăsii. Am încredere că în următorii ani România va constitui un element pivot la nivel regional în dezvoltarea acestui proiect’, a spus Manuel Costescu.
China este principalul partener comercial al României în zona asiatică din punct de vedere al valorii schimburilor comerciale.
Peste 30 de companii românești și 20 chinezești au participat la ‘China (Xianghstan) — Romania Investment Forum’, eveniment dedicat avantajelor competitive ale României și a ofertei de țară.
‘Prezența unei puternice delegații chineze din Xiangshan demonstrează că există un potențial ridicat de cooperare economică. Am încredere că întâlnirea de azi va duce la generarea de investiții noi prin încheierea de parteneriate de afaceri profitabile. Iar investitorii străini care investesc în continuare în România reprezintă cea mai bună reclamă pentru mediul economic din țara noastră’, a spus Manuel Costescu.
Reprezentanții companiilor Ningbo HuaXiang Electronic din China și Hib-Rolem Trim din România, o companie germano-română care activează în componentelor auto, au semnat, în cadrul Forumului, un acord pentru o investiție de 30 de milioane de dolari. Proiectul presupune construcția și echiparea unei noi hale de producție cu suprafața de 15.000 mp și crearea a 265 noi locuri de muncă. Proiectul va fi demarat în trimestrul I al anului 2017 și va fi finalizat în trimestrul II al anului 2019.