Patru militari români, răniți grav în Afganistan

Patru militari din Batalionul Protecția Forței „Rechinii Albi” au fost răniți duminică, 25 septembrie, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan, informează un comunicat de presă al MApN.

Potrivit sursei citate, după securizarea zonei, militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați la spitalul militar din Baza Aeriană Kandahar.

Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu și soldatul Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheați de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă. Conducerea Batalionului a asigurat condițiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor.

„Suntem alături de camarazii noștri și de familiile lor. Însănătoșire grabnică, băieți!”, a transmis MAPN pe pagina de Facebook.

Ministrul Apărării Naționale și șeful Statului Major General sunt informați permanent despre situația militarilor. Toate măsurile sunt întreprinse pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament și îngrijire a celor patru militari răniți, se mai arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.