Mașină în flăcări, pe E85, în Vrancea
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri după-amiază, la ora 18:35, în județul Vrancea, circulația rutieră pe DN2 Focşani– Adjud, este întreruptă pe raza localităţii Haret (kilometrul 212), din cauza unui autoturism care a luat foc.
Autorităţile estimează că circulaţia va reveni la normal pe drumul european E85 peste 30 – 45 de minute. Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată.