Zeci de percheziții la proxeneții din Argeș și Câmpulung

Polițiștii din cadrul IPJ Argeș efectuează, miercuri dimineaţă, 43 de percheziții la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Câmpulung, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, efectuează 43 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Câmpulung și a comunelor Bughea de Sus, Lerești și Poienarii de Muscel, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

În perioada 2008-2016, persoanele vizate ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către 80 de femei, în state ale Uniunii Europene. Din activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut peste 3.000.000 de euro.

45 de persoane vor fi conduse la sediul Poliției Municipiului Câmpulung pentru audieri.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Direcției de Investigații Criminale, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Argeș. De asemenea, în cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.